Cum a fost la Oxegen Festival 2011 (ziua 4)

Iata ca a venit momentul sa va povestesc si cum a fost in ultima zi la Oxegen. Despre ziua 1, ziua 2 si ziua 3 v-am povestit saptamana trecuta.

Ziua 4 a fost ziua cea mai asteptata, pentru mine cel putin, pentru ca aveam in sfarsit ocazia sa-i vad pe cei de la Coldplay live. In plus, i-am vazut si pe Ke$a, Manic Street Preachers, Slash si pe Beyonce.

Ziua 4: Ke$a, Manic Street Preachers, Slash, Beyonce si Coldplay

Pentru ca eram nerabdator sa ajung cat mai repede in zona de concerte a trebuit sa stau cuminte la coada pana cand au permis accesul in acea zona. Ca si in zilele precedente, organizatorii au deschis portile la ora 13:00.

In timp ce fanii disperati ai lui Beyonce alergau spre Main Stage pentru a prinde un loc bun in fata scenei eu m-am instalat din nou la cortul Vodafone pentru a pune pe Facebook pozele din ziua 3 si pentru a incerca sa uploadez cateva filmulete.

Cu pozele n-am avut mari probleme, dar in schimb, cu filmuletele a trebuit sa ma las pagubas, pentru ca netul mergea foarte prost.

Dupa ce-am reusit sa uploadez pozele pe Facebook m-am intalnit si cu Roxana, gazda mea din Dublin, care a venit doar in ultima zi de festival, pentru a-i vedea pe Coldplay.

Ne-am instalat apoi in The Pit, iar la scurt timp a inceput concertul Ke$a, aceasta Lady Gaga wannabe. Gagica a venit machiata strident, desenata cu markerul pe mani, cu dresul rupt, excentric gen.

A cantat binisor si am fost surprins de cat de multa lume stia versurile tuturor melodiilor. Probabil e foarte populara in Irlanda.

A avut pe langa ea si cativa dansatori, plus band-ul si doua backing vocals. Spectacolul a mai avut parte si de chitari in forma de mitraliera, fum si multe alte efecte vizuale.

La un moment dat, intr-o perioada de pauza, a intrat pe scena un tip sau o tipa imbracat/a intr-un costum de penis. N-am inteles pana la urma care-a fost faza..

Dupa Ke$a, au urcat pe scena baietii de la Manic Street Preachers. De la ei stiam doar cateva melodii (“Your love alone is not enough”, “Autumn Song”), iar restul nu m-au impresionat foarte mult.

Se vede ca au imbatranit si ei, formatia galeza formandu-se in 1986. Partea buna a fost ca in timpul concertului lor, am reusit sa merg mai aproape de scena.

Urmatorul concert de pe lista a fost cel al lui Slash sau, mai bine spus, Slash si prietenii pentru ca, in timp ce el se ocupa de chitara sa, vocea era asigurata de Myles Kennedy de la Alter Bridge.

Au cantat piese de pe albumul solo al lui Slash, iar la un moment dat, a urcat pe scena si Fergie, alaturi de care a cantat “Beautiful Dangerous” si “Barracuda” (un cover dupa Heart).

Fata de concertul The Black Eyed Peas din a doua seara, Fergie a fost mult mai “porno” ca sa zic asa. “S-a frecat” de Slash, s-a tavalit pe scena si a avut tot felul de miscari provocatoare.

Dupa un asemenea show, Slash a si intrebat publicul: “Si eu cum continui dupa asta?”. N-a durat prea mult timpul de gandire ca a si inceput “Sweet Child O’Mine”. Concertul s-a incheiat cu “Paradise City”.

A urmat apoi lupta pentru supravietuire in primele randuri cu fanii disperati ai lui Beyonce. Ingramadeala maxima, caldura mare si transpiratie la greu au fost incredientele ce-au condimentat pauza dintre cele doua concerte.

Dupa ce a urcat Beyonce pe scena s-au mai linistit un pic spiritele, lumea fiind atenta la spectacolul oferit de artista.

Nu sunt mare fan al ei si sincer n-aveam asteptari foarte mari de la concertul ei, dar m-a surprins placut. Stie sa faca show si sa interactioneze cu publicul, iar band-ul si dansatorii sai se descurca exemplar.

Si pe ea am reusit s-o “ating”, atunci cand a venit si-a salutat publicul in timpul melodiei “Halo”.

Daca vreti sa vedeti ce poate Beyonce, gasiti aici o inregistrare de la Glastonbury 2011. Cam la fel a fost si la Oxegen.

A urmat apoi o pauza de 45 de minute in care a trebuit din nou sa ma lupt cu fanii lui Beyonce care incercau sa iasa din primele randuri. Bineinteles ca majoritatea au fost trasi de stewarzi peste gard, astfel ca am reusit, in cele din urma, sa ajung in randul doi, avand in fata un tip cu un cap mai mic decat mine.

Visul meu era pe cale sa se implineasca. Numaram minutele pana cand Coldplay aveau sa intre pe scena…  20, 15, 10, 7, 5, 3, 2, 1…

Eram nearabdator… il rog pe unul dintre stewarzi sa-mi faca si mie o poza… dar n-apuca pentru ca imediat se sting luminile, iar cei de la Coldplay intra pe scena cu lanternele in mana.

Asta era.. incepuse! Chris Martin, Jonny Buckland, Guy Berryman si Will Champion erau la 5 metri in fata mea. Nici nu mai conta ca nu stiam asa bine prima piesa pe care au cantat-o. (MX + Hurts Live Heaven).

A urmat apoi “Yellow”, moment in care toata scena s-a colorat in galben, evident, iar eu eram deja in transa… .

Concertul a continuat cu “In my place”, “Major Minus”, inca o piesa noua care va fi inclusa pe viitorul album al trupei, si cu “Lost”.

Acum vreo trei ani am cantat pentru prima data la karaoke. Piesa pe care am ales-o atunci a fost “The Scientist” de la Coldplay. Bineinteles ca a iesit groaznic… :))

Am avut insa ocazia anul acesta sa o fredonez alaturi de trupa si de cei 60.000 de fani prezenti la Oxegen. Sentimentul: de nedescris.

“Shiver”, “Violet Hill” si “God put a smile upon your face” au fost si ele pe setlist dupa care s-a facut liniste pentru “Everything’s not lost”.

A urmat din nou o piesa noua, “Us against the World”, secondata de o piesa veche, “Politik”, de pe albumul “A Rush of Blood to the Head” din 2002. Sincer, nu ma asteptam s-o cante si p-asta, dar nici nu-mi pare rau.

 “Ooooo ooooo oooo”-urile s-au auzit inca de la primele acorduri ale melodiei “Viva la Vida”. N-are cum sa nu ti se faca pielea de gaina atunci cand auzi 60.000 de oameni cantand alaturi de tine o astfel de melodie.

Concertul s-a incheiat cu “Charlie Brown”, o alta melodie de pe viitorul album, si cu un invitat special:  Christy Moore, unul dintre cei mai populari cantareti de folk din Irlanda a cantat alaturi de Coldplay, piesa “Ride on”.

Trupa a parasit scena in aplauzele celor 60.000 de spectatori, dar a revenit repede pentru bis, unde au cantat “Clocks”, “Fix you” si cel mai recent single “Every Teardrop is a Waterfal”.

La “Clocks” am facut cunostinta cu laserele din dotarea scenei, iar la “Fix You” chiar n-am cum sa va descriu cum a fost.

Am reusit sa filmez si eu o melodie (“Every Teardrop is a Waterfal”), asta pentru ca m-a rugat Ioana si pentru ca voiam sa va arat si voua cum am vazut eu concertul Coldplay de la Oxegen 2011.

Dupa Coldplay, toata lumea s-a indreptat spre camping, unii pentru a-si strange cortul, altii pentru a-l abandona… iar eu, pentru a incerca sa dorm. N-am putut face asta din cauza galagiei si din cauza ca din cand in cand se mai trezea cate unul sa sara pe cortul meu.

Citisem pe forumuri inainte ca in ultima seara e haos asa ca ma asteptam oarecum la astfel de reactii. Bine ca nu mi-a dat nimeni foc la cort.. cum au patit-o altii in anii precedenti.

Dupa ce s-au mai linistit spiritele am reusit sa atipesc si eu cateva ore, iar cand m-am trezit am gasit o mare de corturi abandonate, marea majoritate distruse.

Aceeasi soarta a avut-o si cortul meu, pentru ca era un pic ars cu tigarea, nu se mai tinea foarte bine dupa experientele din seara precedenta si era si un pic cam murdar, asa ca am hotarat ca n-are rost sa ma mai chinui sa-l impachetez si sa-l aduc acasa.

In jurul orei 11:00, in ziua de luni (teoretic a 5-a de festival), am parasit si eu zona festivalului Oxegen cu un ditamai ranjetul pe fata. “I did it”, cum spuneam si intr-un articol postat la o zi dupa festival.

Am reusit sa-i vad pe cei de la Coldplay live, lucru pe care mi-l doream inca de acum doi ani. In plus am vazut si alte trupe pe care voiam sa le vad live (The Script, The Black Eyed Peas, Bruno Mars, deadmau5, etc.)

Le multumesc inca o data celor care mi-au dat motivatia necesara de a face aceasta nebunie si de a merge singur la Oxegen 2011 si Roxanei pentru ca m-a gazduit in perioada cat am stat in Dublin.

Urmatorii pe lista sunt cei de la 30 Seconds to Mars, pe care o sa-i vad peste doua saptamani la Sziget, iar dupa aia urmeaza Red Hot Chili Peppers, pe 19 octombrie la Paris :D Asadar, 2011 e anul concertelor mari pentru mine.