Pe 27 septembrie 2015 voi participa la prima mea cursa de maraton (42 km), in cadrul celei de-a 42-a editii a Maratonului International de la Berlin.

Saptamana asta am inceput oficial pregatirea si ma asteapta patru luni pline de alergari care sper eu sa ma duca intr-o forma foarte buna la startul competitiei. Pana atunci insa, o sa am de alergat peste 900 km, asta daca reusesc sa fac toate cele 93 de alergari programate.

berlin marathon training plan

Mi-am facut un program de antrenament personalizat pe my.asics.com pentru ca mi s-a parut cel mai fezabil dintre toate pe care le-am cercetat pentru acest lucru. L-am setat la 4 alergari pe saptamana, cu long-run-ul duminica si i-am dat si cel mai bun timp obtinut de mine pana acum, 1h46m, la primul meu semi-maraton, din toamna anului trecut.

Daca totul merge conform planului, in septembrie ar trebui sa termin maratonul sub 4 ore. Obiectivul meu este insa sa il duc pana la capat, iar daca scot sub 4 ore si jumatate, sunt cel mai fericit. Ramane insa de vazut cum o sa se comporte genunchii mei pana atunci.

Pandutzu training

Prima saptamana de antrenament a fost ”de incalzire” si am avut programate doua alergari de 4,8 km si doua de 8.9 km (pe care eu le-am facut de fapt de cate 5 si respectiv 9). Pe primele trei a trebuit sa le alerg intr-un ritm usor, de jogging (6:36/km), iar alergarea de ieri de 9 km a fost la un ritm confortabil (5:52).

Am inceput binisor si tre’ sa recunosc ca mi-e uneori greu sa alerg la un ritm mai scazut decat cel obisnuit, dar am inteles ca n-are rost sa fortez de-acum, mai ales ca o sa ma astepte alergari mult mai grele pe viitor.


“Long run-ul” de saptamana asta

Genunchii se comporta relativ ok, desi sunt un pic panicat de faptul ca incep sa ma ia durerile dupa km 6, dar dupa cursa sunt ok si n-am probleme. Ramane insa de vazut cum se vor comporta la alergari mai lungi si mai solicitante si cum voi reusi sa minimizez presiunea care apasa pe ei.

Voi incerca sa alerg si cu ceilalti adidasi si poate chiar o sa-mi schimb traseul de alergat, astfel incat sa am zone mai putin dure. In afara de durerile de genunchi, simt ca sunt in forma, atat cardio, cat si muscular pentru un maraton.

Alternez alergarile cu plimbari cu bicla pana la/de la birou si cu sedintele de kinetoterapie pentru indreptarea coloanei. Planuiesc si cateva vizite pe la sala (mai ales ca am in posesie un 7card si pot sa merg oriunde), pentru a-mi mai intari un pic musculatura picioarelor.


Saptamana asta am alergat cel mai mult pe Muse – Psycho

Cam atat pentru prima saptamana de antrenament. O sa incerc sa fac un jurnal saptamanal cu evolutia antrenamentului, atat pentru mine, cat si pentru alti alergatori care poate sunt interesati de asa ceva.

Daca aveti sfaturi si sugestii, le astept cu mare interes in sectiunea de comentarii. Ma intereseaza in primul rand partea legata de ce-ar trebui sa mananc si ce nu, dar despre asta, intr-un episod urmator.

1 Comment

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.