Castelul Banffy, readus la viata de muzica electronica

Editia de anul acesta a Electric Castle Festival a adus la Castelul Banffy din Bontida peste 50.000 de oameni, atat din tara, cat si din strainatate. O editie foarte reusita despre care v-am scris mai multe aici.

Azi o s-o las pe Alexandra sa va povesteasca un pic despre istoria acestui castel. Ce-ar trebui sa stiti inainte de asta este ca o parte din incasarile de anul acesta ale festivalului vor fi donate pentru restaurarea Castelului Banffy.


[divider2]
In spatele succesului Electric Castle se ascunde Versailles-ul Transilvaniei, un castel construit in urma cu 300 de ani. Castelul Banffy este in comuna Bontida, la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, si, mai nou,a devenit casa celui mai mare festival de muzica electronica din Romania.

In numai cativa zeci de ani, cel mai frumos castel construit in stil baroc din Transilvania, a devenit o ruina. Anul acesta, candva impunatorul castel a fost scos din monotonia degradarii  de  aproximativ 80.000 spectatori.

Un lucru necunoscut publicului este parteneriatul dintre Transilvania Trust, fundatia care are ca scop restaurarea monumentului, si organizatorii festivalului prin care acestia sustin restaurarea castelului. Anul trecut s-au donat aproximativ  35.000 de lei. Anul acesta, suma va fi mult mai mare, avand in vedere numarul mare de spectatori (75.000 lei mai exact).

In 2008, proiectul de restaurare a castelului Banffy a castigat marele premiu pentru protectia patrimoniului cultural al Uniunii Europene.

Electric Castle Festival 2014-28

Urma castelului in istorie

In ultima zi de festival, am avut ocazia sa aflu povestea Castelul Banffy intr-un tur organizat de catre Transilvania Trust. Nu am citit, am ascultat si mi-am notat. Vreme de 40 de minute, m-am reintors in timp si mi-am imaginat cum arata casa Castelului Electric la inceput de drum.

Cu un accent placut, Ema, ghidul nostru, a inceput povestea. ”Castelul Banffy de la Bontida era considerat candva Versailles-ul Transilvaniei si este unul dintre cele mai frumoase ansambluri de cladiri istorice din Romania”, ne-a rezumat ea.

Electric Castle Festival 2014-144

In 1387, regele Sigismund de Luxemburg doneaza cladirile si terenul inconjurator familiei Banffy, iar un raport militar consemneaza existenta unor fortificari incepand cu 1680. Povestea a inceput cu Dénes Bánffy (1638–1674), comite de Dabaca si Cluj si consilierul principelui Mihály Apafi I, cel care a avut capacitatea de a construi un asemenea castel renascentist impunator.

Istoria continua cu Dénes Bánffy II, mostenitorul proprietatii in 1735, la varsta de 12 ani. Cu toate ca si-a petrecut tineretea la Viena, Dénes revine in tara, iar intre anii 1740 si 1750 aduce castelului o serie de modificari, fiind refacut in stil baroc. Noile cladiri au fost compuse din manej, grajd, remiza, locuintele servitorilor – inspirate din arhitectura baroca vieneza.

In jurul anilor 1820, József Bánffy a ordonat demolarea cladirii portii intredeschizand curtea baroca cu cea renascentista. Din materialul de constructii, obtinut din turnul portii, s-a construit moara pe apa de langa castel. In toamna anului 1944, trupele germane in retragere au incendiat si au jefuit castelul, distrugand mobilierul, biblioteca si vestita galerie de portrete.

castelul banffy - 1997-2014

In anul 2000, Castelul Banffy a fost inclus de prestigioasa organizatie World Monuments Fund pe lista celor 100 cele mai periclitate situri din lume. Atunci, la initiativa ultimei mostenitoare a familiei Banffy, o fundatie din Marea Britanie a demarat un amplu proces de restaurare.

Pe rand au fost refacute, in 2001, cladirea bucatariei, cu turnul bucatariei, iar anul trecut, in urma donatiilor din partea organizatorilor Electric Castle, a fost acoperita restaurarea cladirii principale. Fondurile se gasesc foarte greu, insa in ultimii 15 ani, Ministerele Culturii din Romania si Ungaria, un fond de investitii norvegian, dar si printul Charles al Marii Britanii si principesa Margareta au contribuit la bugetul de reparatii.

Electric Castle Festival 2014-178

Cu toate acestea, proiectul este departe de a fi finalizat. Pentru restaurarea cladirii principale, care a fost partea rezidentiala si care era folosita de familia Banffy, este nevoie de 8 milioane de euro.

Pentru mine, editia din acest an a Electric Castle a insemnat istorie, natura, frumusete si oameni incredibili, elementele obligatorii pentru un festival. Astept un an nou electric la Castelul Banffy!

Va las mai jos un link unde puteti afla mai multe despre initiativa Transylvania Trust, dar si multe alte proiecte ale fundatiei, www.transylvaniatrust.ro.

*guest post by Alexandra Burdulea

Alin Pandaruhttps://pandutzu.com
Blogger din 2007, berbec, iubitor de muzica live, biciclist, maratonist cu acte-n regula, fotograf de concerte si, mai nou, daily vlogger!

Latest articles

Related articles

2 Comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.