Unele festivaluri sunt în calendar. Altele ajung să facă parte din viața ta. Pentru mine, Sziget este clar din a doua categorie.
Anul acesta mă întorc din nou pe Insula Libertății, în Budapesta, și, ca de fiecare dată, nu pentru o zi, nu pentru un weekend, ci pentru toată aventura. Sziget 2026 are loc între 11 și 15 august, iar eu voi fi acolo pentru încă o săptămână de muzică, oameni, descoperiri și probabil mult prea puține ore de somn.
Și partea care mă face să zâmbesc cel mai mult este că anul acesta se împlinesc 15 ani de când am ajuns pentru prima dată pe Insula Libertății.
Prima mea ediție a fost în 2011. Eram într-o perioadă în care începeam să descopăr că festivalurile din afara României nu sunt chiar atât de departe pe cât îmi imaginam și că poți să-ți construiești vacanțele în jurul concertelor. În același an ajunsesem și la Oxegen, în Irlanda, iar Sziget a fost următorul pas.
Și uite că, 15 ani mai târziu, încă fac același lucru. Doar că acum am ceva mai multă experiență, mult mai multe concerte la activ și probabil o cantitate disproporționată de echipament pentru o singură săptămână.
De la primul Sziget la „mergem și la anul”
Îmi aduc aminte de primul Sziget ca de genul acela de festival care îți schimbă puțin perspectiva asupra a ceea ce poate însemna un festival.
Nu era doar despre headlineri. Era despre faptul că puteai să pleci dimineața dintr-un camping, să ajungi la o scenă pentru un artist despre care nu auziseși niciodată, să te oprești la un concert pentru că suna bine, să ajungi la altă scenă pentru că ai văzut ceva interesant și, la finalul zilei, să realizezi că ai văzut zece lucruri pe care nu le aveai în plan.
În 2011 am mers special pentru Thirty Seconds to Mars, dar ușor, ușor, pentru mine, însă, Sziget a devenit mai mult decât o colecție de concerte.
A devenit unul dintre locurile în care m-am întors constant. Și, dacă mă uit în urmă, e destul de greu să separ povestea mea cu festivalurile internaționale de povestea mea cu Sziget.
15 ani de amintiri
În toți anii ăștia am văzut concerte, am făcut fotografii, am filmat, am cunoscut oameni, am descoperit artiști și, inevitabil, am adunat tot felul de povești care probabil nu ar fi existat dacă într-o zi din 2011 nu aș fi zis: „Hai să mergem la Sziget.”
Tot acolo a început și povestea mea cu steagul României pe care îl car la festivaluri.
În 2011 încă nu aveam băț pentru el. Din 2012 am văzut alți oameni cu steaguri și am zis că trebuie să fac și eu asta. Așa că am găsit o creangă pe jos și am improvizat. De atunci, steagul a devenit o parte din experiența mea de festival și a ajuns, de-a lungul timpului, pe scene, în fotografii și în tot felul de locuri în care probabil nu și-ar fi imaginat vreodată că ajunge un steag al României.
Sziget a fost acolo de la începutul poveștii. Și tocmai de asta revenirea de anul acesta are ceva special.
Și lineup-ul din 2026 arată foarte bine
Ediția din 2026 vine cu un lineup care are cam tot ce mi-a plăcut dintotdeauna la Sziget: headlineri mari, artiști pe care vreau să-i revăd și o grămadă de nume pe care vreau să le descopăr.
Pe afiș sunt Florence + The Machine, Twenty One Pilots, Skrillex, Bring Me The Horizon, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Jorja Smith, Skepta, Peggy Gou, Underworld, Wolf Alice, Parcels, Ashnikko, bbno$, Sub Focus, Nia Archives, Soulwax, 2manydjs și mulți, mulți alții.
Și, evident, deja am început să-mi fac lista de „must see”. Doar că, după atâția ani de festivaluri, am învățat să nu mă țin prea tare de ea. Pentru că unul dintre cele mai frumoase lucruri la Sziget rămâne exact acesta: nu știi niciodată ce descoperi pe drum.
Poate intri la un concert pentru 15 minute și rămâi până la final. Poate ajungi la o scenă doar pentru că ai auzit muzica de la distanță. Poate descoperi artistul pe care îl vei asculta apoi luni întregi.
Și poate asta este, de fapt, esența Sziget. Nu merg doar să văd artiștii pe care îi cunosc. Merg să văd ce altceva mai pot descoperi.
15 ani mai târziu, încă mă duc pentru aceeași senzație
Cred că asta este partea care mă surprinde cel mai mult. După mii de concerte, după zeci de festivaluri și după atâția ani în care am făcut practic din mersul la concerte un stil de viață, încă există locuri în care mă întorc și mă comport ca în prima zi.
Sziget este unul dintre ele. Poate pentru că Insula Libertății are ceva ce nu se poate explica foarte ușor. Poate pentru că, timp de câteva zile, uiți complet ce zi este.
Poate pentru că în jurul tău sunt oameni din zeci de țări care au venit acolo pentru exact același motiv. Sau poate pur și simplu pentru că, după 15 ani, Sziget a devenit una dintre acele tradiții pe care nu mai vreau să le întrerup.
Acestea ziind fise, ne vedem pe Insula Libertății. Din nou. De data asta, pentru încă o săptămână întreagă.
Și, dacă mă întrebi deja ce voi face acolo, răspunsul este simplu: concerte, fotografii, steag, oameni, descoperiri și foarte probabil câteva mii de pași pe zi.