SINGUR. – primul meu scurtmetraj

0

E mult spus scurtmetraj, dar n-am gasit o formulare mai buna care sa se potriveasca cu acest filmulet pe care l-am creat singur singurel la inceputul acestui an.

Aveam de ceva timp ideea de a face un clip in dimineata de 1 ianuarie, atunci cand imi imaginam eu ca orasul o sa fie gol pentru ca toata lumea se va odihni dupa revelion. Am fost inspirat de fotografiile facute de Alex Damian la inceputul anului 2015 si-am zis ca ar merge un clip cu Bucurestiul gol.

N-aveam ideea clara in cap de cum as fi vrut sa arate, dar mergand la concertul Suie Paparude din Control de pe 30 decembrie, auzind noua lor piesa, “Omul de gheata”, am fost inspirat de aceasta, asa ca imediat ce-am ajuns acasa, am pus piesa in Premiere Pro si-am inceput sa-mi construiesc cadrele pe care as fi vrut sa le filmez, pe aceasta piesa.

Am terminat pe la 4 dimineata scenariul asa ca am plecat direct la metrou pentru a trage primele cadre. Ma gandeam ca am sanse mai mari sa prind gol la metrou in dimineata de 31 decembrie decat pe 1 ianuarie cand probabil ar fi fost multi oameni care urmau sa se intoarca de la petrecerea de Revelion. Planul meu a functionat si-am reusit sa imi trag cadrele necesare.

A doua dimineata, dupa cateva ore de somn, am luat la pas Bucurestiul si-am fost mega surprins sa vad foarte multa lume la 7 dimineata prin oras, asa ca misiunea mea a devenit mult mai complicata decat ma asteptam.

A iesit in cele din urma, iar a doua zi am filmat si ultima parte din scurtmetraj despre care n-o sa va zic prea multe acum, pentru ca as prefera sa va uitati intai la el:

Am zis sa ii dau un twist neasteptat la final, astfel incat sa nu fie un clip d-ala cliesic cu un peisaj post apocaliptic in care eu ma plimb singur prin oras.

Reactiile au fost foarte bune la lansarea de luni din Control si m-am bucurat ca s-a viralizat un pic pe Facebook in ultimele zile. E un mesaj ce mi-as dori sa ajunga la cat mai multa lume.

Si pentru ca statisticile alea pe care le-am inclus in clip sunt reale, am zis sa ii cooptez in acesta lansare si pe cei de la Asociatia Niciodata Singur prin Fundatia Principesa Margareta, care conincidenta sau nu, au in aceasta perioada o campanie de fundraising prin care cei care vor sa sustina programele lor o pot face trimitand un SMS cu textul “Singur” la 8844 prin care sa doneze 2 euro lunar pentru a-i ajuta pe batranii care nu mai au pe nimeni.

Inca de cand m-am hotarat sa fac si un eveniment de lansare a scurt-metrajului pe 1 octombrie, de Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice, am zis ca trebuie sa-i invit si pe ei la lansare si ma bucur ca au fost si ei alaturi de mine la lansarea de luni din Club Control. Mai multe detalii despre campania lor si despre lucrurile pe care le fac pentru batrani gasiti aici.

Intorcandu-ne la scurt-metraj, daca o sa va uitati pana la final de tot, o sa vedeti ca mai are o insemnatate speciala si n-o sa mint cand o sa spun ca mi-as fi dorit ca si tatal meu sa fi fost prezent la evenimentul de lansare.

La final se cuvin cateva multumiri. In special tatalui meu care a acceptat sa apara in acest prim demers cinematografic al meu, Control Club pentru gazduirea lansarii, Suie Paparude pentru inspiratie (si no hard feelings pentru ca nu au fost de acord sa folosesc piesa lor), Carla’s Dreams pentru ca au fost de acord sa folosesc Hobson’s Choice ca soundtrack, lui Sebastian Mitan pentru vizual si tuturor celor care au fost la lansare si tuturor celor peste 1600 de oameni care l-au distribuit deja pe Facebook si celor care o vor face in continuare.

Previous articleMetallica revine in concert la Bucuresti pe 14 august 2019
Next articleMi-ar placea sa vad mai multe proiecte de genul asta in muzica romaneasca!
Blogger din 2007, berbec, iubitor de muzica live, biciclist, maratonist cu acte-n regula, fotograf de concerte si, mai nou, daily vlogger!

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.