Cu ultrasii la concertul Vama

Pe 12 octombrie 2017 formatia Vama a lansat printr-un concert special la Sala Polivalenta cel de-al treilea album din cariera si totodata primul 100% in limba engleza. Acesta se numeste Better si i-am facut o recenzie in urma cu o luna chiar in ziua lansarii.

N-o sa va vorbesc insa despre album acum, ci despre show-ul de la Polivalenta si despre relatia foarte apropiata pe care trupa o are cu fanii.

Sa faci un concert cu o singura trupa romaneasca la Sala Polivalenta e un pariu greu de castigat pentru ca publicul romanesc inca nu e obisnuit cu astfel de spectacole care ies din tiparul concertelor de club, festival sau zilele orasului. Din fericire insa mai sunt artisti si formatii care se incumeta sa faca asta. Trupa Vunk a reusit sa umple Sala Polivalenta de 5 ori pana acum si sunt curios ce si daca mai pregateste ceva pentru anul viitor.

Vama a venit si ea cu ceva nou joi seara, cu o productie care la prima vedere pare simpla, insa daca urmaresti cu atentie poti observa ca n-a fost chiar asa, desi, din ce-am inteles, nu prin asta s-a dorit sa iasa in evidenta acest spectacol.

Noul album reprezinta incercarea trupei de a se remarca si in peisajul muzical international. Mai in gluma, mai in serios, Tudor spunea ca si-ar dori sa cucereasca Bulgaria, insa eu imi fac speranta ca vor reusi chiar mai mult cu acest album.

Luna aceasta au programate trei concerte in Marea Britanie si sunt tare curios sa aflu cum vor fi primite de englezi pentru ca nu se adreseaza in mod special comunitatii de romani de-acolo, ci in special strainilor.

Pana atunci insa, revenind la show-ul de la Polivalenta, eu am plecat foarte fericit de-acolo. Mi s-a parut o strategie buna sa lanseze albumul online cu o luna inainte de concertul propriu-zis pentru ca astfel am avut ocazia sa ma familiarizez cu piesele noi si sa le “simt” evident altfel in varianta live.

Nu se intampla de prea multe ori sa-ti placa o piesa chiar de la prima auditie si cred ca sunt ceva studii care confirma faptul ca reactionezi altfel cand asculti ceva cunoscut sau care iti suna familiar. Din pacate insa, am observat ca foarte multi din cei prezenti nu ascultasera “Better” inaintea concertului si n-au reactionat cum m-as fi asteptat pe piesele noi.

Ma rog, e ceva normal si am fost si eu pus in situatii similare la concertele altor formatii ale caror piese nu le stiam.

Mi-a placut insa faptul ca au alternat foarte bine piesele noi cu cele vechi, chair si din perioada Vama Veche, insa am fost un pic dezamagit ca n-a fost inclusa in setlist nici macar o piesa de pe primul album Vama, lansat in 2008. Este insa greu cand ai zeci de piese sa le incluzi pe toate intr-un show de doua ore si jumatate.

Singura invitata a acestui show a fost Larisa, cea cu care trupa imparte si doua piese de pe “Better”, “Cure K” si “Start a Fight” si cred ca a facut o impresie foarte buna celor care nu erau familiarizati cu ea.

Trupa Vama a reusit sa creeze in ultimii 2-3 ani o comunitate foarte unita de “ultrasi”, sau mai bine spus fani foarte dedicati ai formatiei care la acest concert au beneficiat chiar de un sector dedicat lor si de posibilitatea de a-si cumpara biletele cu mult timp inaintea celorlalti.

Multe din produsele de merch au fost realizate si cu sugestii venite din partea lor, iar bis-ul concertului de la Polivalenta a fost stabilit de ultrasi.

Tot in zona de ultrasi am stat si eu si m-am super distrat alaturi de ei chiar daca in ultimii ani n-am mai fost chiar atat de “fanatic” in ceea ce priveste Vama. Era o perioada acum vreo 7-8 ani cand nu ratam niciun niciun concert din Bucuresti si vazandu-i pe ei acum mi-am amintit de mine in perioada aia.

Vama devine “Better” si acest nou album si acest show de la Polivalenta confirma acest lucru. Ramane insa de vazut daca este suficient pentru piata internationala.

Pana atunci insa va las cu cateva fotografii de la concertul de joi, precum si cateva imagini pe care le-am inclus in episodul saptamanal din #PanDaily.

Foto & video: Alin Pandaru (in caz ca vreti sa le preluati si nu stiti cui sa-i dati sursa)

Alin Pandaru
Alin Pandaruhttps://pandutzu.com
Blogger din 2007, berbec, iubitor de muzica live, biciclist, maratonist cu acte-n regula, fotograf de concerte si, mai nou, daily vlogger!

Latest articles

Related articles

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.