De fiecare data cand ma duc la un festival sau la un concert mai mare iau si steagul Romaniei dupa mine. De cele mai multe ori, adica atunci cand se poate, steagul se afla si pe un bat (sau undita, dupa caz), pentru a fi mai usor de fluturat.
Nu e “un job” usor, dar imi place sa-l fac si de fiecare data sunt mandru sa-mi vad steagul prin pozele sau prin filmarile de la concertele la care-am fost. Am fost inspirat sa fac asta de filmarile de la Glastonbury, acolo unde este raiul steagurilor, dar si de faptul ca am vazut ca la Sziget Festival se procedeaza la fel.
Am incercat sa aduc acest obicei si la festivalurile de la noi si nu de putine ori am fost apostrofat ca “ce caut cu steagul Romaniei la un festival din Romania” si alte bla, bla-uri. Am tinut steagul sus si la Electric Castle, si la Plai si l-as fi tinut si la Summer Well daca nu-l uitam acasa :)) .
Insa cel mai fain este la Sziget. Ma rog, mai putin atunci cand vin belgieni sau francezi la mine crezand ca am steagul tarilor lor (o fi greu sa deosebesti albastru de negru si respectiv galben de alb). E fain pentru ca poti sa ai parte de momente ca cel de mai jos.
Asta s-a intamplat anul trecut la Sziget Festival, in timpul concertului Korn, cand stateam si eu linistit prin mijlocul rockerilor, iar la un moment dat m-a luat unul in carca si m-a ridicat deasupra tuturor. A fost absolut epic sa vad multimea de sus si sa am, evident, steagul cel mai ridicat.
Tot la Sziget, in seara urmatoare insa, la concertul The Prodigy, am avut ocazia sa surprind si una din nebuniile mele preferate.
Se ia una bucata steag, se aseaza pe un bat (fie de cort, fie o creanga de copac) sau pe o undita rezistenta si se pleaca la concert. Se adauga un pic de nebunie, niste muzica de rupt capatzana (merge orice rockareala la care se face pogo) si se asteapta sa se faca cercul (the circle of death pentru cunoscatori).
Apoi te asezi in mijloc cu steagul si-l “infigi” in pamant cum a facut Neil Armstrong pe luna si astepti punctul culminant. Spui cateva rugaciuni si speri sa nu-ti rupi nimic cand intra toata lumea in tine.
Iata si un scurt exemplu video.
Nu e un “sport” usor si pe langa grija pe care tre sa ti-o porti tie, trebuie sa ai mare grija sa nu-i lovesti si pe ceilalti cu steagul tau.
Iata cateva lucruri pe care trebuie sa le iei in considerare daca vrei sa faci pogo cu steagul in mana:
– batul steagului trebuie sa fie rezistent la socuri puternice;
– umerii si spatele tau vor avea de suferit foarte mult;
– tine steagul INTOTDEAUNA sus pentru a nu-i rani pe ceilaltil;
– tine-te bine pe picioare si incearca sa echilibrezi greutatea batului cu cealalta mana;
– enjoy the f***ing moment!
[divider2]
Astea sunt doar cateva din experientele mele cu steagul pe la festivaluri. V-am mai povestit si pe facebook despre cum am facut body surfing pe o saltea gonflabila cu steagul in mana, evident, sau cum am reusit sa ma duc cu tot cu steag pe scena alaturi de cei de la 30 Seconds to Mars.
Povesteste-mi experientele tale epice si te premiez
Mi-am adus aminte de toate intamplarile astea ca urmare a provocarii lansate de Lay’s Maxx Deep Ridged, cel mai nou sortiment de chipsuri epice, zimtate si crocante lansate de Lay’s.
Ei bine, va provoc si eu sa-mi povestiti intamplarile voastre epice de pana acum. Nu trebuie sa fie neaparat de la concerte ca ale mele, dar fie ca e vorba de un salt cu parasuta sau o excursie de neuitat cu gasca din liceu.
Poti sa-mi lasi un comentariu aici sau la una din postarile de pe Facebook, iar eu o sa premiez trei dintre voi cu cantitati epice de Lay’s Maxx Deep Ridged (120 de pungi), pentru tot atatea momente epice.
Va astept comentariile pana joia viitoare, pe 16 aprilie mai exact, atunci cand o sa anunt si epicii castigatori.
[divider2]
Iata si cei trei castigatori: Ciprian Lospa, Adrian Anghel si Andra! O sa primiti pe mail toate detaliile legate de cum o sa primiti cantitatea epica de Lay’s! Va multumesc tuturor pentru comentarii si va urez sa aveti in continuare parte de intamplari epice!
Pe la varsta de 7 ani s-au gandit ai mei ca merit o bicicleta. Dupa multe pacalaleli de genul „s-a rasturnat vaporul cu care era adusa bicicleta”, „a fost furata inainte s-o cumparam” sau „Au mancat-o dinozaurii”, parintii mi-au cumparat o bicicleta foarte faina. Am avut un dubiu ca era de fete. Mnah. Bicicleta a fost aleasa de mama. Mama a ales bicicleta care ii placea ei, probabil uitase ca are un baiat acasa. Sau poate aratam eu a fata, cine stie…Bicicleta era foarte tare. Era rosie, avea roti ajutatoare, perfecta de calarit. Initial le-am spus parintilor ca nu-mi trebuiesc roti ajutatoare. Ei s-au conformat si le-au scos. Apoi m-am dus sub visinul frumos, mi-am luat avant, m-am urcat pe bicicleta si am muscat din placa din fata casei. La propriu. Apoi am inteles ca am nevoie de rotile ajutoare. Nici cu ele nu ma descurcam prea bine, dovada porumbu’ lu nea Costica. Mergeam pe drum, acceleram bicicleta, apoi intram in porumb si ii faceam 2-3 metri semn prin el.
Intr-o zi cand eram la copii, Cosman (il cheama Cosmin, asa-i zic eu. Si altii.) ne zice ca are o idee.
„Haideti pe deal, stiu eu o bostana, mancam cati pepeni vrem”, spuse Cosman.
„Hai sa mergem, ca si asa n-avem ce face”, spuse entuziasmat Cristi.
De acord am fost si eu si Sobi. Asa ca am mers. Eu cu bicicleta, ei pe jos. Ca doar nu era sa leg o remorca la bicicleta. Ajunsi la bostana, am inceput sa spargem pepenii. Fiecare cu ce putea, Cosmin cu ce avea mai prost. Adica cu capul.
„Ba, mai bine hai sa-i rupem pe toti si apoi ne alegem cei mai gustosi pepeni.” le zic eu.
„Da, haideti” confirma Cristi.
Si ne-am pus la carat pepeni. Facusem o gramada mare, cam jumatate de bostana. Apoi am spart toata gramada intr-un sant, fix langa drumul ce ducea la bostana. Noi am gustat din aproape fiecare. Cosman avea o pasiune sa-i sparga cu capatana. Spargea unu’, trecea la urmatorul. Dupa vreo 2 ore ne-am saturat de spart si ne-am facut plan sa venim a doua zi sa terminam si cealalta jumatate.
A doua zi am rupt niste casti de la un radio din ala ieftin si am luat bucatile ce le bagi in urechi. Apoi ne-am intalnit doar 3: eu, Cristi si Cosman. Sobi isi facea somnul de dupa-amiaza. Stiti voi, cand te obliga ma-ta sa dormi dupa-amiaza. Sobi era mai prost din fire, deci dormea. Ajunsi pe deal ne-am facut alt plan. Hai sa ocolim si apoi la intoarcere mergem la bostana. Poate intre timp gasim altele mai bune. Cum aveam 2 casti, una am pastrat si una i-am dat-o lui Cristi. Cosman si-a bagat un bat de floarea-soarelui in ureche. Si am mers noi vreo 5 kilometri si am ajuns inapoi la bostana. Am inceput sa facem o gramada de pepeni din cei ramasi. Adunasem vreo 50-60, mai ramasesera cativa. Apoi aud „Hotii! Fir-ati ai dracu de nenorociti. Pune mana pe ei”. Ii vad pe Cristi si Cosman cum au disparut in porumb. Asa ca intru si eu. Eu, mai norocos din fire, mi-am pierdut papucii prin porumb. Apoi am intrat din porumb in vie, apoi zona cu maracini, apoi iar vie, porumb cu cioturi, zona cu buruieni si turita, vie si apoi canal gol cu coispe feluri de maracini si turita. Si eram si descult. Cazusem de zeci de ori. Cosman si Cristi au mers doar prin porumb, fara complicatii. Eu eram mai norocos, dupa felul meu. Aia au coborat hula, eu am ajuns la gropi. M-am ascuns si am stat sa nu ma vada nimeni. Culmea, tot pe ei i-au prins. Scapam daca nu erau si ei. Mai bine zis Cosman – domnul „Stai ba Cristi ca am obosit, ma predau.”. Apoi am fugit pana jos, am ajuns la un colt si m-am ascuns. Eram plin de turita, de buruieni, murdar si rosu.
Dupa cateva minute apare si Cristi speriat. Ala nu era murdar, nu avea turita, doar era rosu ca mine de la cat a fugit.
Apoi ii zic „Cristi, hai sa ne scuturam ba de turita si de pamant.”
„Dar eu nu sunt murdar si n-am nici turita”, spuse Cristi speriat, fugind spre casa lui. Asa ca plec si eu spre casa mea. Doar ca in clipa cand am dat coltu’ am vazut baba care detinea bostana (a se citi detinea). Asa ca a trebuit sa ocolesc zeci de strazi. Intr-un final ajung acasa.
„Ce-ai pe tine ma? De ce esti asa murdar”, imi spuse mama.
„Am fost la Cristi si ne-am invartit prin iarba la el.”, ii spun eu
„Da? Nu ai fost sa spargi bostana lu’ Jipa?”, imi spuse ea.
„Nu.”, ii spun eu increzut.
Apoi m-a dus la Cosman. L-am gasit indoit pe un scaun, plangand. Mama lui dadea cu matura. Pe el. Parca a rupt matura pe el, nu mai tin minte. Cosman schelencaia in tot acest timp. Eu radeam. Singura persoana din jur ce radea. O persoana logica. Apoi m-au dus ai mei acasa, si mi-au scos presul si cutia cu jucarii pe pamant si m-au lasat acolo sa ma joc. Nu inainte sa-mi zica ca nu e frumos ce am facut. Am ras pe seama asta atatia ani, si acum cand imi aduc aminte mai rad cu Cristi. Cosman e traumatizat daca ii zicem. Sau poate nu. Nici in ziua de azi nu se stie unde sunt papucii ce i-am pierdut la bostana si ce s-a intamplat cu ei.
Maica-mea lucra de noapte; tot pe vremea lui odiosul; se purta intr-o veselie iarna caciulile alea de blana rusesti f.la moda pe-atunci; maica-mea obosita dupa tura de noapte in metrou; la un moment dat motaie pe scaun si se trezeste ca numai are caciula pe cap; un tip in fata usilor cu o caciula de blana pe cap; maica-mea ce-si spune: nenorocitul asta a profitat ca dormeam si mi-a furat caciula; il urmareste inainte sa se deschida usile, se posteaza in fata lui si in momentul cand iese saracul pe peron il inhata caciula din cap si-l il si mascareste bine de tot; usile se inchid, maica-mea isi pune bine mersi caciula pe cap satisfacuta ca i-a ‘tras-o’ nemernicului. Vine intrigata acasa si incepe sa povesteasca intamplare cu pricina; tata, se uita putin intr-o parte la ea, si o intreaba: Bine mai femeie, dar aia (caciula) din gluga ta, ce este? Cand se uita maica-mea,ce sa vezi? Propria caciula (in timpul cat motaise, i-a cazut caciula in gluga de la palton); si uite asa s-a procopsit – fara voie – maica-mea cu doua caciuli ‘la moda
Catruna Alina, povestea asta nu este a ta. Ce va mai place sa furati ;) Povestea a fost scrisa de Mihaela, acum multi-multi ani. Go away!
In urma cu vreo 5 ani ne-am hotărât noi (eu cu tot familionul) sa mergem in Eforie Nord la mare , căci ne cam “saturasem” de atata Costinesti si Mamaia. Am plecat noi in zorii zilei,somnoroși dar oarecum entuziasmați. Dupa vreo 4 ore de mers cu mașina (si 3 opriri in care am dat la gâște ) am ajuns in sfârșit la destinație. Plaja plină de la un capăt la altul, cu greu am reușit sa găsim un loc unde sa ne instalam. Imediat ce am reusit eu si fratele meu am intrat in apa, eram inca mititei asa ca aveam colace de salvare. Imi amintesc si acum ca aveam buzele mov si ne dârdâiau dinții in gura din cauza apei destul de reci ținând cont ca eram in mijlocul verii. In fine, luându-ne cu joaca si bălăcitul, încet-încet ne-am îndepărtat de locul in care se aflau părinții noștri, iar plaja fiind plină nu i-am putut gasi. Atunci, ca orice copii de 7,respectiv 10 ani ne-am panicat, fratele meu mai mic chiar începuse sa plângă. Eu totusi mi-am revenit oarecum si la îndemnul meu am inceput amândoi sa ne căutam părinții, si ei pe noi fiindca nu ne văzuseră de 30 de minute. :)) Tot întrebând diverși oameni, un tip de acolo ne-a dus la un fel de “stație” ca sa zic asa, unde se afla un alt domn care anunța prin intermediul microfonului toți copiii pierduți pe plaja (si nu erau putini) :)) )). Cand a ajuns la noi a inceput sa ne descrie minuțios, tatăl nostru a auzit anunțul si a venit acolo sa ne recupereze. Doamne, cat de rusine mi-a fost cand se holba toata plaja la mine! In final ne-am regăsit părinții ( nu au scăpat fara sa cumpere un CD de la tipul care făcea anunțurile, fiindca ne-a ajutat si na..) si chiar si astăzi, cand imi amintesc aceasta întâmplare pur si simplu ma bufnește rasul!
Cea mai tare noapte de distractie a fost chiar pe 1
ianuarie anul acesta.Revelionul l-am sarbatorit prin
munca,deh,asa a fost sa fie, la pompieri este „foc
continuu”.Tocmai de aceea mi-am invitat toti prietenii
pe 1 ianuarie la „REVELIONUL MEU”!!! Mi-ar fi parut
rau sa nu simt si eu trecerea in noul an asa cum se
cuvine.Zis si facut! Pe la ora 18,dupa ce se
odihnisera,invitatii au inceput sa vina rand pe
rand.Totul era perfect,mai bine decat visasem
:gratarul sfaraia,muzica duduia,dansul era in toi iar
voia buna la cote maxime. Suna telefonul!!! Era bunul
meu prieten si coleg cu care fusesem de serviciu in
noaptea dintre ani,era singurul pe care-l mai
asteptam .I-am raspuns indemnandu-l sa vina mai
repede dar el mi-a zis sec „-ALARMA,INCENDIU
MARE”.Am inteles ca nu glumeste iar in 2 minute am
aparut echipat in mijlocul invitatilor.Toata lumea ma
ovationa si radea, indemnandu-ma sa sting gratarul.
Toti credeau ca e o gluma buna.Am
plecat iar ei au realizat ca totul este adevarat
urmarind stirile locale.M-am distrat cu focul si apa la
-15 grade pana dimineata.A fost o „distractie” pe
cinste.Am ajuns acasa pe data de 2 ianuarie,dupa
pranz iar de atunci tot intreb cand e Revelionul.
Am auzit ca vine Pastele dar eu inca astept Revelionul!!!
Am uitat sa va mai spun ca la inceputul petrecerii am postat pe facebook comentariul „SA INCEAPA DISTRACTIA…!!!!” .Nici prin minte nu va trece cate si ce raspunsuri am primit! Asta este,poate se va intoarce roata-odata si odata!
20 de ani,bani putini,chef de distractie mare.Ne-am hotarat ca Revelionul sa-l organizam in provincie, in casa de la tara a parintilor mei.O delegatie formata din 3 reprezentanti importanti ai grupului ,cu mine in frunte, ne-am prezentat in fata mamei pentru a o convinge,i-am promis cate in luna si in stele si a fost de acord.Ea trebuia sa-l convinga mai departe pe tata, dar asta nu mai era problema noastra,promisese.
In dimineata de 31 decembrie,cu totul pregatit in cele mai mici amanunte, ne-am imbarcat in 3 masini si am pornit aventura. Ne-am instalat confortabil,am despachetat bagajele si am zis sa ciocnim un pahar de inceput,sa ne mearga bine.Fetele aranjau camerele,mesele,pregateau carnea de gratar iar noi,baietii tot ciocneam de bun venit. Si tot asa pana pe la orele 19-20 cand, fetele voiau sa inceapa distractia iar noi o cam incheiasem si am adormit pe unde am apucat. Pe la ora 21,incepe sa sune mama pentru a vedea daca este totul in ordine si ne simtim bine. Pentru inceput ii raspunde prietena mea si ii spune ca sunt ocupat,la gratar.Mama insistenta, continua sa sune iar eu sa dorm. Disperata, Ioana ii raspunde din nou si ii zice ca nu ma simt prea bine,probabil de la maioneza din salate dar mama insista sa vorbeasca cu mine,simtea ea ca ceva este in neregula.M-am trezit cu greu si am facut toate eforturile pentru a vorbi clar si coerent.I-am spus mamei ca este totul in regula, ca ne-a iesit cel mai bun gratar, ca am avut un foc de artificii reusit,i-am urat „la multi ani”,am asigurat-o de toata dragostea mea si mi-am cerut scuze ca nu am reusit sa o sun la ora 12,dar era reteaua cazuta.Am avut o dictie perfecta,m-am exprimat impecabil-m-a asigurat Ioana ca am uimit-o, dar necazul a fost ca era numai ora 21. Mama a inteles in ce stare eram,a rugat-o pe Ioana sa fie ele,fetele ,de incredere,a ratat petrecerea ei de Revelion din cauza grijilor si framantarilor si nu a vorbit cu mine o saptamana.Epic!
În ultima zi a lui 2011 se întâmpla toată faza. M-am trezit de dimineață, am stat ce am stat și apoi am plecat la Bilă să mai râd puțin. Bilă era un prieten bun, mai puțin atunci când fura și când nu se spăla (ulterior s-a lăsat de chestia asta, de spălat, nu de furat). Ajung acasă la el, îl strig, iese. Apoi am ieșit și ne-am plimbat, am mai discutat chestii, ca de obicei. Și îmi vine mie ideea că în seara de Revelion tre’ să mă amuz.
„Bilă, hai să mergem să colindăm, mai râdem de ăștia puțin, ce zici?” îi zic eu.
„Bă, da noi n-avem plug. Nici bici. N-avem nici voce. Nici strofele nu le știm. Nici cu biciu’ nu știm să dăm” îmi zice Bilă convins de nereușită.
„Nu-i bă nimic, las’ că facem rost, avem timp. Și așa mergem să ne distrăm, mai bubuim o petardă, mai ne amuzăm de x, mai bem ceva și ne mai întâlnim și cu alții.” îi spun eu zâmbind.
Până la urmă am zis că merită și am stablit să ne întâlnim pe la 19:00 și să ne distrăm. Zis și făcut. La 19:00 ne-am întâlnit. Aveam un clopoțel, atât. Din prima am avut noroc. Poartă închisă la prima casă pe care voiam s-o colindăm. Bine, practic nu colindam casă, ci pe oamenii din ea. Am sărit gardu’ amândoi și am început să deschidem lacătele și ce mai erau la poartă. Apoi bombănim, ceva stil colindă. Rădeam mai mult.
Iese o babă și ne întreabă cum am intrat.
„Păi, știți bre, am văzut cum ieșeau mai multe persoane din curte și am zis că primiți” îi zic eu.
„Aaa, da maică, cum să nu primesc, primește tanti, da n-are bani.”
„Nu-i bre nimic, noi nu vrem nimic. ” îi zic, normal, tot eu.
Apoi am plecat. Următoarea casă colindată a fost la vreun kilometru distanță. Și de aici începe „distracția”. Am colindat, blabla, omu’ a zis dacă e să ne dea vin.
„Da, cum să nu vrem?!” îi zicem noi.
„Bine. vă pun în sticla asta de 1,5L, da? vă ajunge?” spuse el
„Desigur!” îi spun eu, vesel și mândru că o persoană mă tratează ca pe un bărbat.
„Da nu-l beți pe drum, nu?” spuse tipul zâmbind
„Nu bre, îl bem acasă, cum să-l bem pe drum?! ” îi zic eu.
Și ne pune omu’ 1 litru jumătate de vin negru de butuc și plecăm. Cum am ieșit pe poartă am început să bem. Țin să vă zic că mergeam pe o stradă întunecată atunci, deci nu știam că Bilă bea câte o gură. Și am băut aproape toată sticlă în jumătate de minut. Eu. Nici nu cred că era jumătate de minut. Monstrul din mine a golit sticla așa repede, pe bune! Bilă a băut saracu’ nenorocit puțin.
„Bă, Bilă, nu m-am îmbătat bă, am băut o sticlă și sunt perfect treaz. Cred că sunt imun” îi zic eu.
După câțiva păși, poc, jos. Ăsta râde. Eu râd. Eram beat. Rău. Ajungem noi la un om la o poartă și strigăm ca retardați „Ne primiiiiiți?!” până iese ăla din casă și vine la poartă. Eu pe jos încep să-i cânt un colind care n-avea treabă cu seara aia, omu’ se uită de parcă vede un extraterestu.
„Băi, Cipriane, ce-ai mă frate? Ai chef de mistouri?” îmi spuse el.
„Steaua sus răsare, ca o taină mare, să trăiți să-mbatraniti, ca un măr, ca un păr…” îi zic eu, încercând să schițez colinda adevărată.
Omu’ a intrat în casă, noi am plecat. Am mers iar vreun kilometru și am mers la un prieten să-l colind. Iese taică-său fericit că au venit colindătorii și ne spune să începem să cântăm plugușorul.
„Steaua sus răsare, ca o taină mare, pfff, haha, bă Bilă tu știi cum era?” îi zic eu, în agonia băuturii. Încercam să găsesc versurile bune, da nu puteam zice decât altele. Pe bune!
Am stat cu omu’ vreo 5-10 minute și am plecat. Omu’ credea că râdem de el, da a dat niște bani. Apoi am mers la încă vreo 2 case și ne-am dus fiecare la casa lui.
Am mers în genunchi, ca șarpele, în patru labe, în mâini, nu știu, toate mersurile posibile, până am ajuns acasă.
Văd cum se aprinde lumina și o văd pe mama.
„Ești beat!” îmi zice ea.
„Nnuu, cum să fiu beat, n-am băut nimic.” îi zic eu, intrând în beci. Da, în beci. Eram atât de beat încât nu nimerisem casa, nimerisem beciul. M-a luat mama și m-a arătat lu’ taică-meu. El radia de fericire, după cum vă dați seama.
„Ești beat?” – îmi zice el, pe un ton și amuzat dar și nervos.
„Am băut un păhărel micuț de vin la un om.” îi zic eu.
„Ia banii ăștia și numără-i” îmi zice el, întinzându-mi 2 foi de 50 de lei.
Și încep „10, 30 de lei, 55 de milioane, 6 miliarde” (nu mai știu exact cât am numărat, dar diferența era mare. În loc de 100 de lei știu sigur că ziceam toate sumele posibile de bani)
Apoi s-a lăsat cu drumuri casă-afară să vomit tot ce mâncasem, apoi m-am culcat. Apoi l-au chemat ai mei pe Bilă, iar asta le-a zis tot. Eu eram în transă și ăla nu avea nici pe dracu’. Că nenorocitul băuse câteva guri, cât era normal. Am dormit până la 23:15 și m-am trezit.
Fericit, nu am pierdut Revelionul, dar mă cam durea capul. M-am dus la Bilă și pe drumul către el mă gândeam să-l fac într-un sacrificiu. Uman. În seara aceea timpul trecuse încet, dar sigur. Dacă nu era Bilă, aș fi spus că timpul trecuse încet, dar sigur.
Era vara,40 de grade ,trenurile circulau cu restrictie de viteza si intarzierile de rigoare,ca la noi.Trebuia sa ajung la fetita mea care se afla in vacanta la bunici.Am asteptat cuminte si relaxata trenul meu care nu a avut o intarziere prea mare.Cu castile in urechi ascultand muzica,cu un rucsacel plin de bunatati pentru copil in spate,m-am urcat si m-am asezat comod. Trenul a pornit si avea un mers”foarte leganat”-restrictie de viteza,v-am spus.Dupa 20 de minute vine “nasul”,ii intind absenta biletul si ma gandesc la ale mele.Il vad usor incruntat si spune ceva dar eu nu aud din cauza castilor.Imi eliberez urechile si politicoasa il intreb daca este vreo problema.Imi raspunde foarte acru ca da,este o problema mare,nu ma aflu in trenul care trebuie.Cum adica,nu este trenul spre Caracal? Ba da, trenul merge spre Caracal dar nu este acceleratul in care trebuia sa urc eu ci este rapidul care nici nu opreste in statia care ma intereseaza.Nu-mi venea sa cred!!! Concluzia:eu trebuia sa ajung si sa cobor in Caracal dupa care trebuia sa iau un alt tren pentru a ma intoarce doua statii,iar acesta venea peste 3 ore.Eram suparata si toata relaxarea mea disparuse.Dar stati putin ca asta nu era singura mea problema. Nasul scoate tacticos carnetelul de bilete si imi spune ca trebuie sa platesc supliment de viteza pentru ca m-am plimbat cu rapidul! M-am infuriat la culme:”supliment de ce?de viteza?care viteza?”-daca mi-as fi facut curaj cred ca as fi putut cobori din tren in mers -iar daca am incurcat trenurile tot vina lor si a intarzierilor a fost .M-am certat cu nasul pana cand am ajuns la Caracal si tot ca mine a fost,n-am platit nici un supliment de viteza ,am coborat pufnind si m-am asezat cu atitudine pe o banca.In cele 3 ore m-am si plimbat putin pentru a vedea orasul si am cautat si acel “car cu …” care l-a facut celebru.
Anul trecut in luna martie am mers cu niste prieteni pe muntele Vladeasa…afara era soare, batea putin vantul dar asta nu ne impiedica sa mergem…am tot urcat cam pana la 1100 dar nici macar nu stiam daca am luat-o pe drumul cel bun…pana cand ne-am intalnit cu cineva care ne-a indrumat.Am ajuns in varf dar surpriza:afara era un frig de ne ingheta cu totul…noi aveam adidasi in picioare si faza cea mai tare era ca nu vedeam doar la 3 detri distanta din cauza cetii…deci am stat aproximativ 5 minute acolo sus si am venit inapoicu nervii intinsi la maxim fara nici o poza fara nimic!
Acum cativa ani buni, am petrecut un an intreg in SUA. Am primit o bursa pentru a face clasa a 11-a acolo si as putea sa spun ca tot anul respectiv a fost o experienta epică in sine. Nu aveam nici 18 ani si ieseam prima data din tara, zburand deasupra ocenului spre o tara despre care tot ce stiam era ce adunasem din filme. Am avut ocazia sa vad locuri in care doar visasem ca as putea sa ajung, ca New York, Washington sau Boston. Am intalnit o multime de oameni faini si am avut parte de niste super experiente. Dar, poate experienta cu cel mai mare grad de adrenalina am avut-o in unul dintrele cele mai mari parcuri de distractii din lume – Ceder Point – supranumit si The Roller Coaster Capital of the World. Recunosc, pana atunci, nu ma dadusem vreodata intr-un roller coaster (de niciun fel). Asa ca, gazdele mele mi-au recomandat sa incep cu un roller coster mai light ca sa vad daca imi place si daca nu mi-e frica. Dupa ce am coborat din el, primul instinct a fost sa zic ca eu nu ma mai urc in asa ceva vreodata in viata mea. Dar, norocul meu, adrenalina a preluat controlul si, fara sa-mi dau seama, am inceput sa ma pun la rand pentru a ma da in cat mai multe roller coastere. Avem unele in care stateai in picioare, altele care mergeau doar in spirala, unele din care iti atarnau picioarele si unele care te invarteau in jurul axului lor, dar si in jurul axului tau. Si pe ce ma dadeam, pe ce imi doaream mai mult. Am ajuns la un momement dat la un turn care te urca incet-incet pana sus si apoi iti dadea drumul de la 100 de metri (peste 30-35 de etaje). Mi-am luat inima in dinti si am urcat, admirand privelistea (Ceder Point e un fel de peninsula inconjurata de apa). Am ajuns sus si ma incordasem ca sa fiu sigura ca sunt pregatita pentru caderea libera si am asteptat…si am asteptat…si am asteptat. M-am relaxat gandindu-ma ca ne mai tin acolo pentru priveliste, cand, total pe ne pregatite, ne-au dat drumul in gol. Tot ce pot sa spun e ca nu am mai avut voce sa tip pentru ca imi ajunsese inima in gat :)) . Am zis ca ma opresc acolo, dar prietena mea m-a indemnat sa mergem intr-un roller coster enorm. La vremea aceea era al doilea cel mai mare roller coaster din lume cu o panta de 130 de m de pe care coborai intr-un unghi de aproape la 90 de grade. Nici acum nu stiu cum de am acceptat sa ma dau in acel roller coaster, tot ce pot sa va spun e ca, daca vreti sa va vedeti viata trecand prin fata ochilor, vi-l recomand cu caldura! :)) )
Băi, să-ți spun una bună. Am fost la InTransylvania anul trecut și când am ajuns la gara din Făgăraș a trebuit să luăm un taxi. Singurul taxi din parcarea gării era al unui cămătar, gras, cu ochelari de soare, tatuat, mă rog, moartea pasiunii. Am zis că mă taie ăla, că la revedere festival. Gata. În fine, m-am dus la el, cu frumosul, l-am întrebat de festival. Știa. Mi-a scos foaia, mi-a vorbit super frumos și pe foaie mi-a arătat cați kilometri sunt până acolo și cât face. Total neașteptat. La întoarcere, că i-am luat numărul, și-a chemat fratele. Alt cămătar cu bună purtare, cu un BMW negru cu numere de Bulgaria, cu toba pe jos, cu unul din parbrize să cadă pe noi și în tot acest timp cu el făcând o tranzacție prin telefon pe Okazii. Mno, Ardealu-i trăznet.
Faza se întâmpla prin a 7-a, în școala altfel. Noi făceam religia cu o virgină de vreo 70 de ani. Să vă zic cum era asta. Nu știu ce specie era și nu știu cine se credea. Aducea niște icoane la orele ei și se plimba cu ele printre bănci. Apoi ni le arăta și ne zicea să nu le atingem, că doar persoanele sfinte au voie să le atingă. Gen, ea se credea sfântă. În alte ore ne certa și ne amenința că ne duce la director pe toți, în altele ne povestea despre soră-sa sau cine știe ce rude. Așa, random, fără motiv. Bun! O să mai povestesc despre această entitate stranie dacă e cazul.
La ora ei din școala altfel ne-a dus la biserică. Pe toți din clasă. Am asistat la slujbă până când ne-a zis în șoaptă „pregătiți-vă! o să cântăm”. Atunci i-am zis și eu că îmi bag picioarele este rău și că vreau să ies afară. Proastă decizie. A venit Țărânca (bătrâna care se ocupă cu lumânările la biserică, și asta tot o tânără de vreo 60-70 de ani) și m-a luat pe hol zicându-mi că o să mă facă bine.
Apoi mi-a ridicat mânecile de la bluză, a scuipat în palma ei tot ce mâncase în ultima săptămână și apoi m-a frecat pe mână cu scuipatul ei. Doar gândiți-va ce fain a fost! Am stat retras într-un colț al bisericii până a decis profesoara-sfântă de religie să plecăm. Când am ajuns în clasă, ghiciți ce-mi zice profa-sfântă de religie „Tu ai chiulit, îți trec absență. Zi mersi că nu te duc la director”.
O experiența epica, dupa părerea mea , este o întâmplare de care îți amintești cu drag peste câțiva ani.. Te poate înveseli dar in același timp te îngrozește si nu ai mai repeta acel lucru niciodată .
Eu am mai multe întâmplări de genu ,de spus:
* Una dintre ele s-a petrecut in urma cu multi ani. Pe vremea cand eram de-o șchioapă si totul era lapte si miere! Era vacanta si eu m-am dus cu familia la bunici ,la tara ! Acolo , cum la tara oamenii se ocupa cu munca pamântului am fost si eu cu bunicii la câmp. Ei s-au apucat de treaba , eu am stat putin lângă ei dar m-am plictisit si am decis sa merg la o plimbare de unu singur, fara ca nimeni sa stie.
Dupa ce am mers eu jumătate de ora , vesel , am dat nas in nas cu un urs. Am înlemnit si nu stiam cum sa reactionez. Norocul meu a fost ca in preajma era un vecin de-al bunicilor si a speriat ursul. M-a întrebat ce fac acolo si m-a dus inapoi la grădina bunicilor.. Acolo toti erau speriati deoarece nu stiau unde sunt . Le-am spus ce s-a întâmplat si am scapat doar cu o mica cearta( ieșea mai rau daca nu era mama asa speriata:)) ) ). Astfel ,norocoul meu a fost ca vecinul era acolo . Daca nu era el nu mai eram eu astăzi aici .
Acum ma amuza cand ma gandesc la aceasta experiența , dar sunt constient ca putea fi foarte grav.
[…] Eu nu-s mega fan Korn, dar cand vine vorba de concertele lor cu siguranta o sa vreau sa fiu de fiecare data in mijlocul mosh-pit-ului. […]