Nu credeam vreodata ca o recenzie de film o sa ma faca sa-mi para atat de rau ca am ratat avanpremiera acestuia. Metallica – Trough the never a reusit sa faca acest lucru.

Andra l-a vazut inaintea mea si chiar daca ea a reusit sa-mi trimita recenzia in timp util, eu am fost atat de prins incat nici un copy-paste nesimtit n-am fost in stare sa fac.

Metallica

Va las acum cu impresiile ei despre acest film-concert-documentar pe care abia astept sa-l revad si eu:

Nu am crezut ca voi ajunge sa traiesc ziua in care va trebui sa ma abtin sa ma ridic in picioare si sa aplaud intr-o sala de cinema. Insa, se pare ca m-am inselat. Miercuri am avut ocazia sa traiesc acest sentiment (si o multitudine de altele similare) cu ocazia avanpremierei filmului Metallica – Through The Never, pe care l-am vazut la IMAX Afi Palace Cotroceni.

Am plecat, pentru inceput, cu o usoara urma de scepticism in legatura cu “vizionarea” unui concert la cinematograf, doar pentru a mi se demonstra, inca o data, ca nu am dreptate. Am inteles ca energia si emotia transmise tin in totalitate de muzica si de spectacolul de pe scena si nu de calea pe care sunt transmise. Recunosc ca au ajutat si efectele 3D si calitatea impresionanta a sunetului specifice cinematografului IMAX, pe care cu rusine marturisesc ca l-am experimentat pentru prima data, si care a reusit, pe alocuri, sa provoace in scaunele fiecaruia dintre noi, vibratiile specifice unui concert.

Lasand la o parte detaliile tehnice, povestea care acompaniaza concertul celor de la Metallica, o poveste despre perseverenta si dedicare, este la fel de intensa ca muzica lor si se sincronizeaza perfect cu melodiile si efectele de pe scena. Ai crede ca alternarea celor doua tipuri de momente, cel narativ si cel muzical, ar putea lasa un gust amar privitorului nesatisfacut pe deplin de niciunul dintre ele. Nu a fost cazul. Dimpotriva, trecerea dintre cele doua a fost de fiecare data un motiv de entuziasm pentru mine si curiozitatea mea copilaroasa. Din pacate si, in acelasi timp, din fericire pentru curiozitatea mentionata anterior, filmul este destul de zgarcit cu explicatiile, iar finalul a tinut intreaga sala pe scaune in asteptarea unui raspuns care nu a mai venit. Acum, dupa ce am trecut oarecum peste sentimentul de frustrare provocat de sfarsitul filmului, pot spune ca o mare parte din farmecul intregului film a venit din posibilitatea oferita publicului de a trage singur concluziile. Mai mult, incertitudinea resimtita de privitori s-a oglindit foarte bine in atitudinea personajului principal, Trip, ceea ce pe mine m-a facut sa ma simt putin mai bine.

Cat despre soundtrack, nu vad ce as putea spune mai mult decat ca a fost Metallica. Nu m-as putea numi vreodata fan inrait al acestei formatii, dar nici nu as putea califica muzica lor ca altceva decat geniala. Am trait fiecare melodie cu toate simturile si nimic altceva nu s-ar putea compara cu aceasta experienta. Mi-am dorit de multe ori sa inchid ochii pentru a ma simti ca si cum as fi fost chiar acolo, langa scena lor, insa as fi ratat toate jocurile de lumini, proiectiile si constructiile simbolice de pe scena. O parte dintre melodiile pe care le puteti asculta in film sunt: The Memory Remains, Master of Puppets si Nothing Else Matters.

Sfatul meu este sa nu ratati o experienta care va va provoca emotional asa cum poate nu ati mai fost provocati intr-o sala de cinema. Premiera in Romania a avut loc pe 27 septembrie in cinematografele IMAX urmand ca incepand cu 4 octombrie sa ajunga si in celelalte cinematografe. Daca ati ascultat cu placere macar o melodie a celor de la Metallica, cu siguranta filmul va va depasi toate asteptarile.

Text de Andra Mititelu

Comentezi?