Se presupune ca toti cei care detin un permis de conducere au facut si o scoala de soferi si au dat un examen. Partea proasta e ca nu toti stim sa conducem corect si aici nu ma refer neaparat la respectarea regulilor de circulatie.
Nu sunt ipocrit sa zic ca eu merg tot timpul legal, dar articolul asta nu se refera la acest lucru. Se refera la acele lucruri pe care le tratam foarte superficial. De la purtarea corect a centurii de siguranta [atat soferul cat si pasagerii, inclusiv cei din spate], la pozitia mainilor pe volan si la modul in care putem redresa o masina atunci cand intra in derapaj.
Majoritatea accidentelor se intampla din cauza unor soferi foarte experimentati care trateaza cu superficialitate aceste aspecte si care sunt prea siguri pe ei. Evident si “bobocii” fac o gramada de prostii pe sosele, dar aici e vorba mai mult de teribilism.
Am urmarit zilele trecute un DVD cu un curs video despre “Secretele Conducerii Defensive” cu Titi Aur si mi-am dat seama de cateva mici greseli pe care le faceam si eu din cand in cand. Din fericire n-am fost implicat pana acum in niciun accident, nici ca sofer, nici ca pasager, si nici nu-mi doresc sa ajung vreodata in situatia asta.
Dupa cum bine stiti, nu este suficient sa fii tu un bun sofer, ci trebuie sa fii foarte atent si la ceilalti participanti la trafic. Dar daca respecti cateva regului de bun simt as zice eu, poti avea sansa sa scapi “mai usor” in urma unui accident, fie ca este din vina ta sau a celuilalt.
Modul in care este pusa centura, pozitionarea scaunului si pozitia mainilor pe volan pot face diferenta dintre viata si moarte. Ca sa nu mai zic de respectarea distantei fata de cel din fata sau de atentia sporita care trebuie avuta atunci cand franezi brusc.
Acest DVD il primesc gratuit toti care isi fac RCA online pe site-ul RCA Ieftin. El este livrat gratuit alaturi de polita de asigurare.
Poti insa sa-l castigi si aici pe blogul meu, pentru ca dau la concurs 3 DVD-uri. Tot ce trebuie sa faci este sa-mi lasi un comentariu la aceasta postare in care sa-mi zici:
Cand ai avut ultimul accident si ce urmari a avut sau daca n-ai avut niciun accident pana acum, cum ai reusit sa eviti acest lucru?
Concursul incepe acum si dureaza pana miercurea viitoare, pe 23 ianuarie 2013, iar cei trei castigatori vor fi alesi de mine, in functie de raspunsurile pe care le voi primi.
Daca vi se pare foarte complicat, va invit sa va testati cunostintele pe pagina de Facebook RCA Ieftin, acolo unde puteti castiga zilnic cate un DVD cu “Secretele conducerii defensive“.
P.S.: Eu personal ma gandesc foarte serios sa ma inscriu la un curs de conducere defesiva la scoala lui Titi Aur.
Update:
Cei 3 castigatori sunt: Rares, Vali si Vlad. Veti fi contactati pe e-mail pentru a afla cum puteti intra in posesia DVD-ului.
Va multumesc tuturor pentru participare! Conduceti prudent!
Ultimul accident, singurul cu mine sofer, l-am avut vinerea trecuta. Zapada pe jos, trecere de pietoni, aveam 40 km/h, obsetv pietonul tarziu si incep sa franez, masina incepe sa detapeze desi am abs,esp,ppt,xls si alte sisteme de acest tip, trag si frana de mana si ma opresc intr-un sfarsit cu rotile din fata pe trecere. Ma uit in oglinda din spate venea vijelios dar disperat sa opreasca un alt participant la trafic, observ asta, bag in viteza si accelerez, misc masina cam 3m si poooc. Ma loveste, tragem pe dreapta si o rezolvam amiabil.
Ar fi fodt a 4 a oara cand evita un astfel de accident pprin aceasta metoda insa acum nu am mai avut noroc :) . Masina are bara zgariata si senzorii de parcare deplasati, rezonabil as zice :) . Scuze pt greselile de scriere dar e greu de pe telefon :) .
In 4 ani de cand posed permis n-am avut nici un incident sau accident. Cred ca acest lucru se datoreaza, in principal, faptului ca incerc sa conduc cat mai prudent posibil si adaptat la conditii de drum,trafic sau in functie de cat de bine cunosc drumul. Niciodata nu ma hazardez cu depasiri si incerc sa anticipez intotdeauna miscarile celorlalti participanti. De multe ori un accident se produce pentru ca nu am anticipat miscarea si evitat un alt participant in trafic.
In primul rand in traficul din Romania trebuie pus accent pe respectul fata de ceilalti, anticipare si prudenta. Daca macar jumatate din soferi ar conduce prudent si nu haotic sau pe stilul “am jeep, ma bag ca se dau ei la o parte”, numarul incidentelor zilnice ar scadea.
Ultimul accident a fost fix in seara cand a nins pentru prima oara in Bucuresti tare de nu iesisera la deszapezire…mergeam cu maxim 30 km/h, vroiam sa fac stanga de pe pod la Hasdeu (izvor), eram incadrat regulamentar, iar din dreapta mea a venit un taxi care mi-a taiat complet fata, a derapat si el am derapat si eu …ne-am evitat reciproc ca sa zic asa dar eu m-am oprit in stalp frontal…
Bara sparta, capota motor indoita si ridicata, grila sparta, radiatorul indoit, proiector fata dreapta spart, far fata dreapta crapat…am reparat-o pe cont propriu pentru ca nu l-am mai prins pe taximetrist sa-i trag vreo doua…si daca intram in el era vinovat si nu mai plateam eu:)
Sunt in posesia unui permis de conducere de aproape 3 ani de zile si din fericire, nu am avut niciun accident pana acum. Si sunt femeie! Haha! Totusi, s-a intamplat sa ma aflu la momentul nepotrivit in locul nepotrivit si anume in dreapta unui “teribilist” cu o masina destul de puternica, avand o viteza mult prea mare. Masina a derapat intr-o curba, tipul nu a mai putut sa o redreseze si ne-am oprit intr-un pom. Nici in ziua de astazi nu imi vine sa cred ca amandoi am scapat teferi, fara nicio zgarietura, date fiind imprejurarile. Evident, nu pot spune acelasi lucru despre masina. :)
Ultimul accident l-am avut cand mergeam spre Transfagarasan. Coboram un deal, drum cu o singura banda pe sens, linie continua si vad o Dacia papuc care dadea inapoi…spre mine. Am franat, dar soferul (de AG) nu s-a asigurat ca vin masini din spate si mi-a indoit numarul si bara fata. L-am dus la sectia de politie a comunei si l-am rugat pe seful de post sa ii arate paragraful cu mersul inapoi si interdictia de mers inapoi in panta si pe drumuri marcate cu linie continua. Scuza soferului a fost ca a dat inapoi sa a o ia pe strada unde statea nasul sau :)) )
sunt de acord ca in trafic ai nevoie in primul rand de ATENTIE. singurul accident pe care l-am avut a fost cu o caruta, mai bine spus cu un cal, si daca cel care condcea nu ar fi fost atent sa traga de volan in loc de niste tabla indoita as fi avut parte de un om mort asa ca…ATENTIE ATENTIE ATENTIE
Am permis din 2001 si pana in prezent n-am facut niciun accident cat timp am condus eu. Dar am asistat la cateva fiind pe scaunul din dreapta.
Adevarul este ca nu am condus chiar in toti acesti ani, pentru ca nu mai am masina si ma feresc sa conduc masini pe care nu le cunosc.
Totusi, cu ultima masina avuta, o dacie break pe gaz, am avut parte de patanii neplacute ;)
Am ramas fara frana de mana. Mmmm… am zis, nu-i prea grav. Ma descurc si fara. Numai ca intr-o zi, dupa ce fusesem plecat din oras o saptamana si masina ramasese parcata in fata blocului, o pornesc, dau cu spatele, ma invart in intersectie si plec pe strada pe care vroiam sa merg. Merg asa cam 1km cand dau sa pun o frana. Pauza. Pedala in gol. Nu stiu cum am facut dar am reusit sa trag pe dreapta, sa si parchez paralel cu drumul taman intr-o zona de parcare :) Pe moment nu prea am realizat dar am zis merci ca nu aveam viteza mai mare si nu am fost intr-o situatie mai critica. Nici acum nu stiu cum naiba am iesit din parcare, am stat la stop, am trecut prin intersectia de la bloc si n-am pus frana… Evident, cand m-am intors la bloc, era o mare pata de ulei in locul unde statuse masina… ;)
Dupa reparatiile de rigoare, iar am ramas fara frana cam la 2 saptamani. Dar deja eram experimentat… :))
Alta patanie cu acea masina blestemata, e ca era sa cam iau foc. Desi mergea pe gaz, avea nevoie de benzina ca sa porneasca si sa mearga o vreme pana se incalzea motorul. Numai ca manca al naibii de multa benzina. Dar si putea a benzina in masina… Am zis ca asa sunt daciile astea vechi :) Pana cand intr-o zi, dupa ce-am parcat masina, m-am uitat la bot si am vazut ca ceva se scurge… Am deschis capota, stupoare, motorul era ud, benzina peste tot… ce sa mai, de vis. Cauza, un furtun spart pe interior si tasnea benzina in veselie.
Am scapat repede de acea masina, prea multe semne rele :)) )
Pentru ca am asteptat nespus de mult momentul celor 18 ani impliniti, pentru a putea conduce, am luat foarte in serios cursurile scolii de soferi, in paralel cu emotiile primelor iesiri in trafic cu Dacia care nu vroia sa porneasca fara socul tras, in diminetile racoroase de toamna.
Tin minte si azi vorba instructorului care spunea ca undeva pana la experienta primilor o suta de mii de km, conducem masini, abia dupa ne putem numi soferi.
Trecerea timpului si obiceiul condsului devenit pasiune, au facut sa depasesc acest prag destul de repede, fara nici un incident, gustand fiecare moment urmator, asteptandu-l cu emotia necunoscturului care urma, avansand in tot acest timp si descoperind astfel lucruri si locuri noi !
Tocmai aceasta sete de nou alimentata de o stare de atentie permanent activa, au dezvoltat treptat reflexul privirii de ansamblu, a fi deja acolo – la limita campului tau vizual – cand inca nu ai ajuns, a anticipa schimbarile din campul de perceptie vizuala – inainte ca acestea sa aiba loc.
Fara sa-mi dau seama atunci, toate aceste caracteristici se regasesc acum, negru/alb, in tratate de conduita preventiva in regimul rutier, ca reguli esential, de baza.
[…] celor 15 concursuri unii dintre voi v-ati ales fie cu invitatii la concerte sau festivaluri, fie cu DVD-uri, skateboard-uri, baterii externe, tricouri, coduri Premium+ la Deezer sau produse de la Rexona. Am […]