Se pare ca nici anul acesta nu scapam de ploi la Electric Castle Festival, insa ne-am obisnuit deja cu asta si ar trebui ca acum sa fim mai pregatiti ca niciodata.
Organizatorii cu siguranta sunt, iar anul acesta proportia de noroi se anunta a fi cea mai mica de pana acum.
Vom avea parte de scene acoperite ce pot adaposti 20.000 de oameni (traiasca Hangarul), portaflor in fata scenelor, astfel incat sa ne putem zbantui in voie indiferent de cantitatea de precipitatii si bineinteles alei de pietris pe care sa putem merge fata frica de noroi.
Asta nu inseamna ca n-o sa fie deloc noroi sau ca n-o sa fie zone cu balti sau mai dificile, dar pana la urma asta e tot farmecul, iar daca te duci pregatit, n-o sa ai prea mari batai de cap.
Iata asadar ce ai nevoie pentru un Electric Castle reusit:
- cizme de cauciuc – cu cat mai lungi, cu atat mai bine. Stiu ca sunt incomode si nu-s prea fashion, dar poti sa le customizezi singur inainte si sa atragi oricum privirile si like-urile de pe instagram.
- pelerine de ploaie – doua, trei, de preferat. Nu neaparat sa le porti pe toate in acelasi timp, insa in caz ca se rupe vreuna, sa mai ai de back-up. Daca tot iti cumperi, ai grija insa sa fie unele solide, ca sa fii sigur ca rezista.
- haine de schimb – inevitabil o sa te si uzi la un moment dat, asa ca e bine sa ai cateva haine de schimb. De asemenea, se anunta seri racoroase, asa ca nu uita sa iti iei si haine mai groase cu tine.
- cort – daca stai in camping e musai sa intinzi cat poti de bine cortul si sa-l ancorezi. Nimic nu-ti strica festivalul mai tare decat apa in cort care sa-ti ude toate cele. Ai grija si unde ti-l pozitionezi, de preferat in zone un pic mai inalte si poate chiar si in panta.
- saltea – stiu ca poti sa stai si pe izopren in cort, insa recomand o saltea gonflabila. Spatele tau o sa-mi multumeasca.
- scoci – ia o rola la tine. o sa-i gasesti cu siguranta intrebuintarea si-o sa-mi multumesti dupa.
- sosete – adu cat mai multe. E nasol sa stai cu picioarele ude, asa ca mai bine sa le schimbi cat de des poti.
- ceva de pus pe cap – chiar daca o sa fim feriti de canicula, e bine sa iti protejezi capul de razele soarelui ce va iesi la un moment dat din nori. Sapca, palarie, un buff, orice e bun.
- hartie igienica – chiar daca baile sunt bine aprovizionate din punctul asta de vedere, e bine sa ai si ceva rezerve. S-ar putea dovedi mai utile decat crezi in momentele critice.
Pe site-ul festivalului gasiti o lista de lucruri cu care puteti veni si cu care nu aveti acces in zona de camping sau de festival. E bine sa o verifici inainte de a ajunge acolo si sa citesti regulamentul. Asta ca sa n-ai discutii cu baietii de la sercuritate, care doar isi fac meseria.
De urmarit si clipul de anul trecut, care se potriveste la fel de bine si anul acesta.
Incepand de pe 12 pana pe 16 iulie ne asteapta 5 zile de neuitat la Electric Castle asa ca incearca sa te bucuri la maxim de aceasta experienta si sa nu te enervezi prea mult.
Nu uita ca poti sa-ti descarci aplicatia Electric Castle pe telefon sau poti sa verifici programul concertelor oricand pe site-ul oficial.
Cam atat. Pe mine ma gasiti la steag, ca de obicei!