Oficial a inceput sezonul competitional si pentru mine, iar primul concurs la care-am luat parte in 2015 a fost WinterTri, un triatlon de iarna, desfasurat la baza sportiva de la Izvorani pe 28 februarie.

Chiar daca organizatorii (si poate chiar si participantii) se asteptau la zapezi si vreme dificila, se pare ca vremea a tinut cu noi si n-am avut un concurs chiar atat de greu.

Dupa abandonul din toamna de la Triathlon Challenge Mamaia, aveam de luat o revansa si am zis sa incep inca din februarie asa ca am fost printre primi care s-au inscris la WinterTri atunci cand au fost pornite inscrierile.

Spre deosebire de competitia de la Mamaia, de data asta lucrurile aveau sa fie mai usoare, pentru ca mare mea “frica”, inotul, urma sa se desfasoare in bazin. Bazin cu care de altfel sunt obisnuit de la pseudo-antrenamentele pe care le fac.

pandutzu la triatlon

Ce-a fost insa mai dificil a fost insa ca proba de inot a avut loc la final si nu la inceput, dar era normal sa fie asa, avand in vedere perioada in care a avut loc concursul.

Am ajuns destul de devreme la “locul faptei” si am avut timp suficient sa-mi pregatesc bicicleta in zona de tranzitie (merci Lucian ca mi-ai imprumutat MTB-ul tau) si sa ascult indicatiile organizatorilor de la sedinta tehnica. Eu am fost repartizat la cel de-al doilea start (din patru), astfel ca am avut timp si de o incalzire inainte de cursa.

pandutzu la wintertri

Alergare – 30,51 timp oficial – 29.20 timp efectiv

Prima proba a triatlonului a fost de 5,5 km pe teren “accidentat”, prin padure. Aveam cat de cat experienta pe un astfel de traseu dupa semi-maratonul din decembrie de la Baneasa Trail Run asa ca stiam la ce sa ma astept. Am alergat tot cu Adidas Furano Quest, alegand sa pastrez curata perechea de Adidas Energy Boost pentru alte competitii.

Am reusit sa mentin un pace mediu de 5:30 si ma bucur ca genunchiul meu stang nu mi-a facut probleme cum s-a intamplat la ultimele alergari pe asfalt. Trebuie sa-l bag oricum in revizie de curand ca sa vad ce se intampla acolo mai exact.

Nu mi s-a parut foarte dificila proba si am reusit sa depasesc destul de multi alergatori pe traseu. Am tras chiar un pic mai tare pe ultima parte pentru ca stiam ca o sa ma mai “relaxez” un pic pe bicicleta…

pandutzu pe bicla la wintertri

Ciclism – 34:20 timp oficial – 31:51 timp efectiv

Trebuie sa recunosc ca ma asteptam la un traseu mai dificil la aceasta proba, dar in afara catorva gropi, nu prea au fost portiuni grele pe cei 12 km de biciclit. In majoritatea timpului am pedalat pe asfalt si datorita vremii frumoase nici nu am murdarit bicla prea rau.

A fost pentru prima data cand am participat la o competitie pe un MTB, eu fiind obisnuit cu hibridele mele Felt si Trek cu care fac slalom prin oras, dar zic ca am scos un timp bunicel.

Mai nasol a fost ca pe ultimii km au inceput sa ma ia crampele la ambele gambe, astfel ca am last-o un pic mai moale, avand in vedere ca mai aveam de dus pana la capat ultima proba.

pandutzu pe bicla la triatlon

Inot – 26:31 timp oficial – aprox 20 min  timp efectiv

Graba strica treaba si in dorinta mea de a ajunge cat mai repede in bazin, m-am trezit in apa fara ochelari, pe care evident ii uitasem in rucsac.

A fost un disconfort evident, pentru ca nu prea vedeam nimic si mi-era si mai dificil sa inot in conditiile astea. Din fericire organizatorii ne-au aranjat foarte bine la bazin, astfel ca n-am fost mai mult de 4 inotatori pe un culoar in acelasi timp si nu cred ca au existat ciocniri intre concurenti.

Am inotat asadar un pic haotic, cu un puls cat Everestul dupa primele doua probe, iar pentru ca dezastrul sa fie complet, pe ultima suta de metri (din 500m)m-au luat si carceii de care crezusem ca scap la bicicleta.

Asadar, dupa 20 de minute de inot, am mai pierdut vreo 3 ca sa ies din bazin pentru ca pur si simplu nu ma puteam ridica pe marginea sa. Pana la urma am iesit cu chiu cu vai pe la scarile laterale.

La cat de dubiosi erau carceii credeam ca o sa trebuiasca sa merg taras pe coate pana la final, dar am reusit totusi sa ma ridic si am mers schiopatand pana la finish.

pandutzu triatlonist
N-aveam poza de la inot, asa ca am mai pus una de la alergare :))

Timp final oficial: 1:31:40 – locul 197/221 la general si 33/37 la categoria mea de varsta

Obiectivul meu era sa termin triatlonul in mai putin de 1 ora si jumatate, dar se pare ca mi-am depasit un pic timpul estimat, iar cu locul din clasament nu m-as lauda prea tare.

Per total insa sunt multumit de cum au decurs lucrurile la primul meu triatlon complet, iar data viitoare cu siguranta voi aborda altfel atat partea de pregatire, cat si a concursului in sine.

[divider2]

La final, trebuie sa le multumesc celor de la 7card pentru ca m-au ajutat cu pregatirea la inot din ultimele trei luni. De asemenea trebuie sa le felicit pe TrinteseleAndra, Augustina si Flori care s-au descurcat excelent la prima lor stafeta de triatlon cu un timp total de 1:34:54.

Si Sorinache a reusit o figura frumoasa la proba de duathlon si sper sa-l vad curand si la un triatlon. Felicitari si pentru colegul de generatie Radu, care a terminat cu 3 minute si 23 secunde mai repede ca mine cel de-al doilea sau triatlon.

Multumim SmartAtletic pentru un nou eveniment organizat impecabil. Inca nu stiu sigur daca o sa particip la triatlonul de la Mamaia pentru ca o sa fie programat cu trei saptamani inainte de primul meu maraton ce va avea loc la Berlin (dar despre asta intr-o postare viitoare).

2 Comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.