Pe 28 februarie 2015 va avea loc la Izvorani cea de-a patra editie a competitiei WinterTri Challenge, organizata de Clubul Sportiv Smart Atletic.
Aceasta va contine doua probe, cea de triatlon – alergare si ciclism (outdoor, off-road) + inot (indoor, in bazinul olimpic) si cea de duatlon, care va avea cateva modificari anul acesta.
Inscrierile se vor deschide pe 19 ianuarie, iar pentru ca eu trebuie sa-mi iau restanta pentru abandonul de la Tri Challenge Mamaia de anul trecut, cu siguranta voi fi printre primii care se vor inscrie.
De data asta se va incepe cu proba de alergare, urmata de ciclism, urmand ca inotul sa fie ultima proba, in bazin, lucru care-mi convine foarte mult, avand in vedere ca asta e momentan proba la care am cele mai mari emotii.
Fiind insa vorba de inotat in bazin, nu cred ca o sa am probleme de data asta, oricat de obosit as fi dupa primele doua, iar momentan astept sa vad care vor fi distantele de parcurs pentru fiecare proba. Anul trecut au fost 5.5km alergare, 12km bicicleta si 500m inot (individual sau stafeta).
In prezent reusesc sa termin 500m inot in aproximativ 14 minute, dar sper ca pana pe 28 febuarie sa-mi imbunatatesc tehnica. Merg saptamanal la bazinul din cadrul Complexului Sportiv 2000, la care am acces prin cadrul programului 7card, despre care o sa va povestesc mai mult in perioada urmatoare.
Pana atunci, va invit pe pagina event-ului Winter Tri, acolo unde se vor anunta toate detaliile legate de editia din acest an.
[divider2]
P.S. Pentru pasionatii de triatloane montane de iarna, pe 22 februarie va avea loc la Cheile Gradistei primul Campionat National de WinterTriahtlon ce va avea ca probe 3 km alergare, 6 km MTB si 5 km schi fond..M-ar fi tentat si pe mine, dar genunchii mei au spus nu schiurilor de ceva vreme asa ca n-as vrea sa-i fortez.