O poveste de concert: Vunk in Orasul Minunilor

Saptamana trecuta am fost la cel de-al patrulea concert Vunk de anul acesta. Dupa show-urile de pe Promenada (Autoportrete), de la Blaj aLIVE si Zilele Prieteniei (Bucuresti), iata ca a venit si momentul celui mai elaborat concert al lor, in spectacolul deja devenit traditie de la Sala Polivalenta.

Am fost si anul trecut la #asasishow si am ramas inca de-atunci impresionat de desfasurarea de forte cu care cei de la Vunk aleg sa-si pregateasca spectacolele. M-am bucurat ca au fost primii care au adus si la noi magia concertelor Coldplay prin intermediul bratarilor luminoase pe care le-au primit toti spectatorii.

M-au facut sa nu-mi mai para atat de rau ca nu i-am prins pe britanici live in turneul din 2012 si le multumesc pe aceasta cale.

Revenind la show-ul de saptamana trecuta, bratarile au fost din nou prezente, spre bucuria atat celor care n-au fost in 2013, cat si a celor care au retrait emotiile de anul trecut. Printre cei din urma m-am aflat si eu, evident.

[divider2]

Tema concertului de anul acesta a fost Orasul Minunilor, un oras in care nu se arunca tigari pe geam, in care limba romana este vorbita corect si in care oamenii au rabdare.

Povestea Orasului Minunilor a inceput insa cu vreo 2 luni inainte de concert, iar mai multe detalii despre cum a luat nastere gasiti la finalul acestui articol scris de Cristina Bazavan.

In deschidere au cantat baietii de la BlackStar, pe care i-am descoperit la Blaj aLIVE atat eu, cat si cei din echipa Vunk care le-au oferit sansa de a canta in fata unui public numeros la Bucuresti. M-a bucurat revederea cu ei si sper sa creasca in continuare.

Cea de-a doua trupa din deschidere a fost byron, o trupa care nu cred ca mai are rost de prezentari. Ei au profitat de aceasta ocazie si au promovat filmul Barbati Misto, pentru care au scris o piesa speciala pentru coloana sonora.

Show-ul baietilor de la Vunk a inceput cu o proiectie in care Marian Ralea citea unor copii o poveste despre Orasul Minunilor, care ne-a introdus in aceasta lume.

Apoi au aparut si membrii trupei, costumati exact ca pe afisul concertului, iar in spatele lor a aparut un ecran imens care era decupat intr-o trefla, o inima si o gaura de cheie. Daca urmariti povestea de mai sus, o sa intelegeti conexiunea.

Pe langa magia care se crea odata cu aprinderea bratarilor, cel mai mult mi-au placut proiectiile pe tavanul Salii Polivalente, care au transformat locul intr-un peisaj de basm.

Daca la concertul de anul trecut Cornel Ilie a ajuns in mijlocul fanilor cu ajutorul unor cuburi miscatoare, de data asta acest moment a fost mult mai spectaculos.

In timpul piesei “Balada pentru o minune”, solistul trupei Vunk a traversat sala intr-un felinar imens, care-a fost suspendat deasupra spectatorilor. Momentul a fost cu atat mai spectaculos cu cat luminile au fost stinse in acest moment, iar pentru Cornel a fost si mai emotionant pentru ca el de fapt nu vedea nimic in exterior.

Sticla din care era facut felinarul era una speciala care pe intuneric se transforma in oglinda, iar atunci cand era aprinsa o sursa de lumina pe o parte a ei devenea transparenta.

Am avut parte de “artificii pe tavan” la propriu, de o usa imensa care a ajuns pe scena in spatele careia se afla fata pe care “nu putea s-o inlocuiasca cu oricine”.

Un alt moment care mi-a placut a fost cel din timpul piesei “Ne facem auziti” atunci cand pe scena au urcat dansatori care fluturau steagurile inscriptionate cu sloganul cu acelasi nume, amplificand si mai mult mesajul piesei.

In timpul concertului de anul trecut am oprit timpul in loc si s-a transformat intr-un moment de neuitat. De data asta am fost indemnati de Cornel sa inchidem ochii in timpul piesei “Inconjurul lumii”.

A fost un sentiment foarte dubios si misto in acelasi timp. Sunt curios cum s-a vazut de catre cei care nu au inchis ochii… .

Per total a fost un spectacol foarte bine pus la punct si a reusit sa-mi ofere si anul acesta sentimentul unui concert ca in afara. Mi-as dori ca mai multe trupe de la noi sa ofere astfel de spectacole.

Singurul lucru care mi s-a parut ca a lipsit a fost atmosfera generata de public. Nu stiu daca e din cauza ca piesele de la Vunk nu sunt neaparat saltarete sau pur si simplu oamenii au preferat doar sa urmareasca spectacolul, nu sa si faca parte din el.

Acelasi sentiment l-am avut si anul trecut, semn ca “problema” e undeva la mijloc. Cred ca e nevoie de un album nou de la Vunk, cu piese care sa se potriveasca spectacolelor lor. Sau poate ar trebui mai multe piese in limba engleza. Habar n-am.

Ii apreciez foarte mult ca majoritatea pieselor lor sunt in limba romana, dar mi se pare ca publicul roman rezoneaza mai bine la piesele in engleza.

Pentru ca eu n-am avut aparatul foto la mine, am facut poze doar cu un Samsung Galaxy S5.

Va invit insa sa urmariti foto-reportajul realizat de Dragos Asaftei inainte si in timpul concertului de saptamana trecuta. Vine cu o perspectiva interesanta asupra show-ului.