{ "error": "invalid_grant", "error_description": "Bad Request" }using refreshToken 1/1IBXP6v4HEaYj8-MxvP-YEFKSUMHjhLbRKWjDs2sVTwMEudVrK5jSpoR30zcRFq6
Spre deosebire de anii trecuti, anul acesta organizatorii Sziget Festival au ales sa ne ofere trupe tari pe scena principala inca din ziua -1. Daca pana acum aveam primele doua zile doar de acomodare, iata ca de data asta am inceput in forta… si tare bine a fost.
Am ajuns, ca de obicei, luni dimineata pe Insula Libertatii si dupa ce ne-am aranjat corturile si hamacele am inceput sa exploram insula, care, de fiecare data, isi schimba amenajarea.
Inca n-am reusit sa vedem chiar tot, dar pana lunea viitoare, cand o sa trebuiasca sa plecam, avem timp. La cat de cald e pe-aici, cred ca o sa ajung mai des pe la Sziget Beach anul acesta.
O sa va povestesc mai multe despre lucrurile pe care le puteti gasi si experimenta la Sziget 2014 in zilele urmatoare. Pana atunci, vorbim despre concerte.
Primii care au urcat pe Scena Principala au fost cei de la Ivan & The Parazol, cei care sunt responsabili si cu imnul oficial al festivalului de anul acesta. Din pacate insa n-am apucat sa-i vedem si live, pentru ca eram pe la zona de mancare, fiind lihniti dupa drum.
A urmat apoi Leningrad, pe care doar i-am auzit din zona de presa, acolo unde ma chinuiam sa scriu articolul despre Summer Well, pe care l-ati vazut ieri pe blog.
Si daca tot vorbim de Summer Well, tot ieri i-am revazut pe The 1975, iar de data asta am urmarit mai mult de 3 melodii. Imi place foarte mult vocea solistului Mat Healy si prezenta sa scenica.
Au adunat in fata scenei un numar impresionant de oameni, avand in vedere ca ne aflam in ziua -1, era foarte cald, iar multi inca isi montau corturile.
A urmat apoi o portie de rockareala ungureasca, prin Tankcsapda. Intotdeauna mi-a placut energia concertelor lor si e o placere sa dau din cap pe muzica lor de fiecare data, chiar daca nu inteleg nimic din ce zic ei acolo.
Au reusit sa incalzeasca bine publicul pentru concertul Blink-182, atat prin atmosfera creata, cat si prin show-ul pirotehnic pregatit pentru acest concert.
Momentul mult asteptat de multi din cei care au venit anul acesta la Sziget Festival a fost, bineinteles, concertul punkerilor americani de la Blink-182. Din pacate n-avem poze de la acest concert pentru ca pur si simplu n-am avut cum sa le facem.
Am dansat, am cantat, am sarit din pogo-uri in pogo-uri si am tinut, evident, steagul Romaniei sus, asa cum o facem de mai bine de 3 ani incoace.
Sziget Festival a inceput in forta si ne place foarte mult acest lucru. Azi ne asteapta alte concerte explozive, iar printre cei pe care vrem sa-i vedem azi se numara Ska-P, Queens of the Stone Age, deadmau5, Jimmy Eat World si A Day to Remember.
Va las acum cu poze din ziua -1. Nu uitati ca puteti urmari transmisiunile live ale concertelor de la Sziget aici. What you SZI is what you GET!
[…] Sziget Festival 2014 a inceput in forta August 12, 2014 […]