Daca n-ati fost pana acum la expozitia The Human Body de la Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa”, ar trebui sa o faci. Aceasta mai este deschisa pana pe 30 iunie, asa ca aveti mai putin de 3 saptamani pentru a-i trece pragul.
Eu am fost abia acum doua saptamani pentru ca am vrut sa evit aglomeratia din primele luni si pentru ca am primit si un free pass via Dan Pandrea via Events. Oricum aveam programata o vizita zilele-astea, dar am profitat de ocazie.
Trebuie sa recunosc ca m-a impresionat foarte mult aceasta expozitie si mi-a oferit o alta perspectiva asupra corpului meu. Am invatat cu totii anatomie la scoala, dar parca altfel e cand vezi cum sunt pozitionate organele, muschii si oasele fiecaruia dintre noi.
[note]
Corpurile umane prezentate in cadrul expozitiei „The Human Body” au fost donate, in conformitate cu legislatia chineza, catre Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory; sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. Institutul cerceteaza si dezvolta tehnica plastinatiei pentru conservarea corpurilor umane, furnizand exponate scolilor de medicina, dar si vizitatorilor muzeelor, in scop educational. Prin plastinatie, tesutul uman este conservat definitiv prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat pana la nivel celular, si in mod definitiv. Aceasta tehnica permite prezentarea corpului uman in toata complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv, etc. Procesul de transformare a unui intreg organism uman intr-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maxima grija si respect.
[/note]
PRETURI BILETE
[/column]
[column size=”1-3″]
[/column]
[column size=”1-3″ last=”1″]
[/column]
Abonament de familie
[/column]
[column size=”1-3″]
[/column]
[column size=”1-3″ last=”1″]
[/column]