Vara lui 2010 a fost foarte trista pentru ca acum 3 ani se incheia unul din cele mai tari seriale pe care le-am vazut: LOST. Spre deosebire de altii, eu n-am fost chiar atat de dezamagit de final si l-am luat ca atare, chiar daca au ramas inca multe intrebari fara raspuns la finalul acestui serial.
Nu credeam ca o sa apara prea curand un serial care sa ma prinda atat de mult, mai ales dupa ce “Flash Forward” si “The Event” s-au dovedit a fi fail-uri. La inceputul lui 2011 a aparut insa Game of Thrones si lucrurile pareau ca se indreapta catre ceva foarte foarte bun. Apoi mi-am dat seama ca Urzeala Tronurilor e o ecranizare a cartilor lui George R.R. Martin, iar faptul ca eu nu le-am citit la vremea lor s-ar putea transforma intr-un mare dezavantaj.
Ce-mi placea la Lost era ca nimeni nu stia ce va urma. Imi placea ca dupa fiecare episod ne adunam pe tvblog pentru a ne da cu parere despre lucrurile descoperite si pentru a citi cronicile lui biotudor. Acum exista cei care au citit deja cartile si care de fiecare data dau spoilere, ceea ce, pentru mine cel putin, strica din farmecul intregului serial. Ce-i drept, ma bucur ca n-am aflat foarte multe inainte de episodul de aseara si ca am ramas si eu fara replica la finalul acestuia.
Ce mi-a mai placut la Lost a fost faptul ca personajele principale n-au murit asa subit (cred ca erau deja moarte :)) ). Nu zic ca-i un lucru neaparat rau ca se intampla asta in Game of Thrones (factorul de imprevizibilitate este extrem de mare), dar odata ce-ajungi sa te atasezi de niste personaje, parca nu-ti vine sa crezi cand dispar intr-un astfel de mod.
Ce nu-mi place la Game of Thrones e faptul ca are atat de multe personaje incat ti-e foarte greu sa le urmaresti cu atentie pe fiecare in parte. Ba mai mult, cum am zis si mai sus, cand incepi sa intelegi ce-i cu acel personaj, te trezesti ca ramane fara cap.
Desigur, nu e chiar corecta aceasta comparatie pentru ca sunt doua seriale destul de diferite, dar am incercat sa le compar dupa gusturile mele. Unul din lucrurile care imi plac la Game of Thrones este realismul acestuia si faptul ca ne arata ca viata nu e numai cu happy ending-uri in care aia buni ii bat pe aia rai, iar eroul principal ramane cu fata.
Nu, n-o sa ma apuc de citit cartile, ci o sa ma uit in continuare la Game of Thrones pentru ca imi place foarte mult cum este regizat. O sa incerc pe cat posibil sa ma feresc de spoilere…. Cat despre LOST, ma bucur cand mai descopar cate-un actor de-acolo in alte seriale (vezi Faith (Maggie Grace) in ultimul sezon din Californication).
Bonus, azi am dat peste acest epilog pentru LOST:
Voua ce v-a placut mai mult, LOST sau Game of Thrones?
[…] interpretat de Martin Freeman, Bilbo Baggins si faptul ca am revazut-o pe Evangeline Lilly din Lost, de data asta intr-un rol foarte important. Desigur si revederea cu Legolas a fost interesanta, iar […]