Zugravul.
Are o tigara în coltul gurii si chef de munca în coltul îndepartat al vietii. Tricoul rupt de pe el nu-ti da nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capatul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, si în multe dintre ele apare si un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viata lui e si ea o reclama: la societatea moderna, care a reusit cumva sa elimine selectia naturala.
Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, dupa primul cerb desenat strîmb în pestera, la Lascaux .
Baba urbana .
Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbana a vazut multe si stie tot. Îsi uraste, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, orasul. Paradoxal, îsi iubeste însa tara, chiar daca nu-I poate gasi alte calitati decît acelea cu care a ramas din cartea de româna, 1955. Baba urbana banuieste ca totul în jurul ei e facut s-o fure: administratia blocului, compania de gaze, strainul care tocmai a intrat în hol si se uita suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-I face în nici un fel viata mai buna. Destinul babei e sa moara, iar ea accepta asta si nu se mai ocupa cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desavîrsire babele din America , alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franta, care merg la mitinguri, cînd nu citesc
literatura de stînga. Babele noastre doar voteaza, maninca mult, birfesc toata lumea si circula gratis cu RATB.
soferul manelist.
E rapid, pentru ca nu poate fi nimic altceva, în afara de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viata lui e motorul, facut de un neamt cu mult mai destept, însa soferul nostru nu pare sa sesizeze ironia. Îi place sa împarta: pumni, muzica, opinii.
stie despre tine ca esti prost. stie ca el e destept, iar viata, în felul asta, devine foarte simpla. De-aia soferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au ramas în tara . Cînd te întrebi de ce Mazare a pus palmieri la Constanta , raspunsul e limpede pe sosea: pentru ca maimutele erau deja acolo. si nici n-aveau dusmani naturali.
Inginerul.
A lucrat cîndva în cercetare. Revolutia l-a prins la planseta, desenînd cladiri urîte, cu speranta ca într-o buna zi va fi lasat sa
fie genial. Cînd a fost lasat, a continuat sa fie el însusi, cu program clar: Dimineata la 8 la serviciu, la 5 acasa, la 8 la a doua
sticla de vin. Înauntrul lui sînt o multime de bagaje desfacute si lasate asa, în lipsa de o noua destinatie: literatura SF, poeti
optzecisti, doua-trei iubiri, neaparat consumate la Costinesti, cu Radiovacanta undeva în surdina. Se misca greu printre ele si de-aia e deprimat. Spera sa vina vremuri mai bune, chiar si cînd apar la orizont, el spera ca o sa-i bata la usa, sa-l ia de mîna pîna în Germania, unde sigur cineva stie de lucrarea lui de diploma, o revolutie la vremea ei.
Bogatul.
În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogatii nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai multi nu stiu ca sînt bogati – pentru ca nu se mai masoara în raport cu tine, ci în raport cu alti bogati. Chestia asta aduce cu sine o situatie pe care nici psihologul platit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sînt bogati cu Mercedes care sufera ca n-au Bugatti. Bogatul român are si o alta problema: nu e bogat decît aici. Cînd iese din tara ,e doar ostentativ.
Baiatul de club.
El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munca e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseala. Exemplarele cele mai robust rezista fara mîncare o saptamîna si pîna la doua zile fara paparazzi.
Ideile lui sînt simple: mosule, du-te tu la scoala, daca n-ai bani de distractie! Zilele lui sînt numarate: le numara presa de scandal si poporul odata cu ea, cînd scoate din frigider brînza, la o salata de rosii taiat