Asta inseamna sa alergi cu 321sport!

321sportFoto: Mihai Vasilescu

Duminica a avut loc cea de-a noua editie a Bucharest Marathon si, la fel ca in ultimii 5 ani, am fost prezent si eu la start. Dupa doua stafete de 10km si trei semi-maratoane alergate aici (in 2014 a fost de altfel si primul din viata mea), m-am hotarat ca la anul sa alerg pentru prima data si in cursa de 42 km la Bucuresti.

Pana atunci insa mi-am propus sa mai alerg un maraton chiar de ziua mea, pe 9 aprilie 2017. Ca o sa fie Paris sau Rotterdam, ramane de vazut. Pana atunci eu mi-am inceput deja pregatirea.

Revenind insa la cursa de duminica, am alergat pentru a doua oara alaturi de gasca 321sport in cursa de semi-maraton si m-am bucurat din nou de o cursa altfel. N-am tras tare sa scot vreun timp record, ci am alergat oarecum in pluton cu restul gastii, intr-un ritm mai lejer.

dela1la21
Foto: Mihai Vasilescu

Asta a fost bine si pentru genunchii mei, care n-au mai fost foarte solicitati (nu prea i-am chinuit anul acesta), dar si pentru mine in general pentru ca am simtit cum e sa alergi cu adevarat impreuna cu o echipa.

Alergarea este un sport individual, iar la nivelul amatoricesc pe care-l practicam noi, de cele mai multe ori competitia nu este cu ceilalti alergatori, ci cu noi insine, pentru a ne autodepasi de fiecare data.

Am plecat ultimii de la start, grupati si echipati cu tricourile mov inscriptionate cu 321sport si am incercat pe cat posibil sa ramanem in aceiasi formula intreaga cursa. Printre absolventii sezonului 4 ai programului #dela1la21 au fost cativa care si-au dorit sa scoata si un timp bun, asa ca au luat-o inainte.

Inainte de ultimul viraj spre finish, la statia de metrou Izvor ne-am oprit pentru a-i astepta si pe cei care au alergat intr-un ritm mai lent, iar cei care terminasera deja cursa s-au intors si ei acolo pentru a trece impreuna linia de finish.

Iata cum a fost cursa filmata de mine cu un GoPro Hero 5 imprumutat cateva zile de la F64 special pentru aceasta cursa.

La final ne-am bucurat impreuna de reusita si ne-am facut poze cu medaliile de finisheri. Sezonul 5 #dela1la21 incepe marti, 11 octombrie 2016, la ora 19:30 in Parcul Herastrau (intrarea dinspre Charles de Gaule), iar acolo ne gasiti in fiecare saptamana.

Sunt mandru ca fac parte din aceasta echipa minunata numita 321sport!

pandutzu-la-bucharest-marathon-2016

Alin Pandaru
Alin Pandaruhttps://pandutzu.com
Blogger din 2007, berbec, iubitor de muzica live, biciclist, maratonist cu acte-n regula, fotograf de concerte si, mai nou, daily vlogger!

Latest articles

Related articles

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.