Nevoia de apartenenta la un grup reprezinta una din nevoile principale ale oamenilor, evidentiata si de psihologul american Abraham Maslow in celebra sa piramida, acolo unde ocupa treapta a treia.

De-a lungul timpului, eu am facut parte din mai multe grupuri sau, mai bine zis, comunitati, iar in urma cu ani, intr-un interviu pentru Adevarul evidentiam fix ce-am scris in titlul acestui articol.

In perioada 2009-2011 a trebuit sa ma impart intre gasca de la facultate, gasca de pe twitter si grupul de voluntari din PRIME. A fost o misiune destul de dificila, dar care, la vremea aia, ma facea fericit si imi acoperea aceasta nevoie de apartenenta la un grup, ba chiar se extindea la trei grupuri.

Ulterior, gasca din facultate s-a rasfirat odata cu sustinerea licentei (unele legaturi s-au pastrat in continuare destul puternice, insa ne vedem mult mai rar ca inainte), twitter-ul s-a “demodat” (insa o parte din relatiile construite acolo au ramas apropiate), iar odata cu iesirea din asociatia de studenti, s-au rupt si legaturile cu aceasta (chiar daca uneori le mai ofer feedback noilor veniti din postura de alumn).

Am reusit insa ulterior sa pastrez cativa oameni din aceste grupuri care imi sunt mereu aproape si pe care stiu ca ma pot baza oricand si oriunde si care sper ca stiu ca si ei se pot baza pe mine.

Anul trecut m-am alaturat unei noi comunitati: cea a alergatorilor. Si mai specific a celor din “Familia 321sport”. Este vorba de un grup condus de Radu Restivan care s-a dezvoltat si-a crescut odata cu proiectul #dela1la21 prin care Radu isi propunea sa ajute persoane care nu le aveau deloc cu alergarea sa fie in stare sa termine primul lor semi-maraton (21 km pentru cei care nu stiu distantele).

De la 12 persoane care alergau pentru prima data un semi-maraton pe 17 mai 2015 s-a ajuns pe 4 octombrie 2015 la un grup de peste 50-60 de alergatori care saptamana de saptamana se aduna in fiecare marti seara in Parcul Herastrau pentru a alerga una sau mai multe ture de lac. La ultima alergare de exemplu, la care eu am lipsit, au fost nu mai putin de 68 de oameni si sunt convins ca odata cu incalzirea vremii, grupul o sa se mai mareasca.

E o comunitate din care sunt mandru ca fac parte, chiar daca in ultima perioada am fost ceva mai distant (m-am accidentat pe finalul anului trecut si-am zis ca e buna o pauza). Imi place insa ca restul sunt destul de uniti si se vad destul de des si in afara perioadelor cand ies la alergat. Mi-as dori sa fiu ceva mai implicat, insa promit ca voi face asta deindata ce voi relua alergarile de grup.

Acum doua saptamani am fost la Red Bull Oslea HiRide, singura competitie de hike & ride din Romania la care se aduna an de an oameni din comunitatea de snowboarderi si schiori de la noi din tara.

Din pacate insa, anul acesta vremea a dat planurile tuturor peste cap si competitia s-a desfasurat doar pe jumatate, participantii facand doar partea de urcare pana pe varful Oslea. Din pricina cetii, pentru siguranta tuturor, partea de “ride”, care ar fi presupus si o serie de trick-uri realizate de competitori, a fost anulata.

Asta insa nu i-a descurajat deloc pe participanti, ba mai mult mi s-a parut ca i-a unit si mai mult. Am vazut o comunitate de rideri foarte unita, in care membrii se repecta intre ei si care in afara competitiei sunt prieteni. Pentru ca nu am skilluri suficient de bune pentru a ma da pe snowboard la nivelul lor, ma multumesc momentan doar cu admirarea lor din afara.

In weekend am avut ocazia sa ma reconectez cu o alta comunitate foarte faina. Comunitatea gamerilor din Romania. Editia a 10-a a Bloggers Lan Party a adunat in acelasi loc (Impact Hub) peste 100 de pasionati de jocuri, console si boardgames, care timp de o zi s-au intrecut in diverse competitii.

Daca pe la primele editii de BLP ajunsesem sa-i cunosc pe toti cei prezenti, ultimele trei s-au dovedit a fi un “obiectiv” destul de greu de realizat pentru mine. S-au creat insa in tot acest timp cateva legaturi foarte frumoase si am descoperit cu ocazia asta persoane cu care impartasesc multe lucruri comune.

Nici aici nu as spune neaparat ca ma incadrez atat de mult, pentru ca, din pacate, timpul nu-mi permite (sau poate nu-mi aloc eu suficient de mult timp) sa ma joc. Insa e foarte fain cand descoperi oameni pasionati de astfel de lucruri si care te motiveaza sa le incerci si tu.

De pe 30 octombrie 2015 am descoperit ceva mai mult comunitatea rock din Romania. Pana atunci, trupele romanesti pe care alegeam sa le vad in concerte erau din zone variate fie ca vorbim de artisti mainstream (Smiley, Delia, etc.) sau de artisti ai genurilor hip-hop, electro, sau rock alternativ. Goodbye to Gravity a fost pentru mine un experiment ca sa zic asa, pentru ca era pentru prima data cand ii vedeam live, iar primele lor piese le ascultasem cu cateva zile inainte.

De-atunci si pana acum insa am explorat mai mult genul lor de muzica si-am vazut live formatii despre care stiam vag lucruri, dar carora nu le acordasem atat de multa atentie. Ma refer aici la Breathelast, 9.7 Richter, RoadKillSoda, Diamonds are Forever sau Relative. Ii mai am pe lista si pe Aeon Blank, L.O.S.T., H8 sau pe Ska-nk, dar sunt convins ca o sa-i vad si pe ei live cat de curand.

La aceste concerte i-am descoperit insa pe aceiasi oameni de care ma leaga acum pe viata un eveniment care ne-a schimbat pe toti intr-o mica sau mai mare masura. O parte din ei “poarta” acum semnele acelei experiente, dar au trecut cu bine peste aceste momente si sustin in continuare muzica rock si artistii preferati platind bilete la concerte.

Nu pot spune ca apartin 100% comunitatii rock si poate inca sunt privit ca un outsider, insa incerc sa o inteleg si in acelasi timp sa o admir.

De cateva luni se creeaza o noua comunitate, a celor care “au fost acolo” si a celor care au pierdut pe cineva in urma incendiului din Colectiv. Ne-am dat seama ca doar daca ramanem uniti mai avem o sansa in aflarea adevarului, in pedepsirea vinovatilor si, poate cel mai important, in ajutarea celor care vor mai avea de tras mult timp de-acum incolo, fie ca vorbim de rani fizice sau psihice.

Noi suntem Asociatia Colectiv GTG 3010, iar numele cred ca este suficient de sugestiv cat sa inteleaga toata lumea despre ce este vorba. Vom avea de luptat cu un sistem care a permis ca astfel de tragedii sa se intample, insa ne facem sperante ca vom obtine tot ce ne vom propune.

Nu este genul de grup la care mi-as fi dorit vreodata sa fac parte, insa uneori punctele comune de care ziceam mai sus nu le alegem noi, ci ne aleg ele pe noi. Acest punct comun o sa ramana insa cu noi pana la final si sper ca impreuna sa rezistam.

2 comentarii

  1. Apartenenta la un grup este un lucru util. Ralierea la o stare gregoriana este ceva ce nu ar trebui sa se intample. La amploarea unui asemenea dezastru multi se regasesc in postura de a fi cunoscut pe cineva din mutimea rapusa in Colectiv. Revine insa intrebarea daca in urma dezastrului, noi, cei ce am ramas si ne asociem in grupuri, putem sau schimbam cate ceva din lucrurile care au dus la dezastru? Ca acest fenomen al coruptiei si al spagii date, sa se treaca cu vederea, a ramas inca functional. Si este inca promovat in institutiile responsabile.

Comentezi?