Dupa o pauza destul de mare cauzata de o accidentare suferita la finalul anului trecut, a sosit momentul sa ma reintorc la alergat. Aproape am scapat de problema mea de la genunchi (sau cel putin asa sper) si inca sunt uimit de cat de mult de poate ajuta fizioterapia si mai ales kinetoterapia.
Pe 26 aprilie m-am reintors in Republica Moldova (dupa vizita din martie alaturi de VUNK din cadrul turneului #InconjurulLumii) pentru a participa la prima editie a Maratonului International Chisinau. Nu se mai organizase un astfel de eveniment aici din 1986, iar numarul foarte mare de participanti (aprox. 10.000) m-a uimit si imi da speranta ca anul viitor lucrurile vor sta chiar si mai bine de-atat.
Ce mi s-a parut foarte tare si in acelasi timp un pic dubios a fost faptul ca fiecare scoala si liceu a fost “obligata” sa trimita la maraton cel putin 20 de elevi si un profesor. E o metoda foarte buna de a-i obisnui pe copii cu astfel de competitii care pot insemna startul unei cariere profesioniste in acest domeniu. Sincer, mi-as dori sa se intample asta si la noi.
Majoritatea participantilor au luat startul la cursa “populara” de doar 3 km, dar e un inceput bun si sunt convins ca anul viitor se vor incumeta si mai multi la probele mai lungi. Pentru ca inca sunt in “recuperare” eu am ales sa alerg la proba de 10 km, alaturi de Sorin, cel care mi-a si spus despre aceasta competitie.
Dupa ce si-a terminat cursa lui, Sorin s-a intors dupa mine ca sa trecem impreuna linia de finish
In plus, m-a cam dereglat si o raceala cu o saptamana inainte si n-am fost chiar in cea mai buna forma de alergat. Cu toate asta, asa cum se intampla de fiecare data la competitii, ma incarc cu energia celorlalti alergatori si a sustinatorilor de pe margine. Si chiar au fost foarte multi la Chisinau si pareau ca se bucura si ei de evenimentul care “le-a blocat” orasul pentru cateva ore.
Pentru mine a fost prima competitie internationala de acest gen, astfel ca am luat dupa mine si steagul Romaniei si ma gandesc sa fac acelasi lucru si la maratonul de la Berlin din toamna. E mai usor sa ma reperez in poze :))
Printre momentele inedite ale acestei curse as vrea sa-l amintesc pe cel mai tare pacemaker, imbracat intr-un costum cu Moartea, care alerga practic cel mai incet, pentru a termina in timpul limita de 6 ore al maratonului. Daca terminai in spatele lui, erai descalificat. Practic, alergatorii aveau un motiv in plus sa alerge mai repede.
Eu am reusit sa ma mentin sub o ora la 10,5 km, cu un timp total de 57 de minute. A fost bine, avand in vedere contextul si chiar ma bucur ca am luat parte la aceasta cursa. Cu siguranta anul viitor ma voi incumeta la proba de 21 km sau, de ce nu, daca ma tin genunchii, si la 42.
Gasca completa: Sofia si Laura au alergat cate 3 km. Eu si Sorin, cate 10 km.
Pana atunci insa, ma pregatesc pentru maratonul de la Berlin si chiar azi am inceput antrenamentul oficial. Pe 17 mai insa voi fi prezent si la Semi-Maratonul International Bucuresti, dar tot in proba de 10 km.
Ne vedem pe traseu!
