M-am dat cu Recicleta

Sambata trecuta am facut curatenie in sediul PRME Romania, alaturi de cativa colegi din asociatie. Am reusit atunci sa strangem aproape 400 kg de hartie pe care am dus-o la reciclat.

Astazi, am reciclat din nou, de data asta folosind Recicleta, in locul Fordutzei.

N-am fost singur, ci acompaniat de Alex, un veteran al Recicletei, alaturi de care am mers la 6 firme din Bucuresti care au ales sa recicleze hartie prin acest program.

Dupa ce m-am acomodat cu Recicleta, am pornit spre o cladire de birouri de pe Calea Floreasca, acolo de unde am plecat cu 4 saci plini cu hartie.

Ne-am mutat apoi intr-un alt corp al cladirii, pentru a merge la o alta firma. Am strans si de-acolo un sac de hartie, destul de greu.

Mi-a placut ca fiecare firma avea cate o cutie speciala unde se adunau hartiile pentru reciclat.

Dupa ce-am terminat cu firmele din Nord, ne-am mutat tot pe Calea Floreasca, dar mai spre Stadionul Dinamo. Am fost la inca trei firme de la care am colectat 4 saci de hartie.

Toata experienta asta mi-a adus aminte de #letourdeprime, un eveniment asemanator, in care, eu m-am plimbat pe bicicleta de la o agentie la alta, pentru a ridica formularele de 2% pentru PRIME Romania completate de angajatii agentiilor.

Daca atunci m-am plimbat pe o bicicleta normala, acum lucrurile au stat un pic mai diferit, pentru ca aceste cargo-biciclete se conduc un pic mai diferit.

Recicleta este primul proiect de colectare a deseurilor din hartie cu ajutorul un cargo-biciclete si a fost lansat in 2009 de catre asociatia ViitorPlus.

In prezent, Recicleta colecteaza deseuri de hartie din cladirile de birouri aflate in zonele Aviatorilor, Dorobanti, Floreasca, Aurel Vlaicu si Primaverii. Incepand cu luna octombrie, zona de acoperire Recicleta se extinde si in zonele Victoriei, Kiseleff, 1 Mai, Piata Presei si Marasti.

Acest proiect ofera firmelor mici si mijlocii posibilitatea de a recicla cantitatile mici de deseuri de hartie, neatractive pentru colectorii de reciclabile, acestea fiind incurajate sa adopte un comportament responsabil fata de mediul inconjurator.

In plus, transportul deseurilor de hartie care sunt duse spre reciclare se face cu ajutorul unei cargo-biciclete, care este condusa de persoane defavorizate, aflate in dificultate materiala, carora le asigura un loc de munca stabil si legal.

Alex este cel mai vechi angajat, el mergand cu Recicleta de doi ani de zile, colectand 70.000 de kilograme de deseuri din hartie si salvand astfel de la taiere peste 1050 de copaci.

Odata cu extinderea activitatii, vor fi angajate inca 2 persoane defavorizate pentru a colecta deseuri. Asociatia ViitorPlus isi propune sa colecteze lunar 8 tone de deseuri de hartie de la 450 de firme.

Companiile care au sedii in zonele de colectare a deseurilor se pot inscrie gratuit in program, printr-un e-mail la recicleta@viitorplus.ro.

Alin Pandaru
Alin Pandaruhttps://pandutzu.com
Blogger din 2007, berbec, iubitor de muzica live, biciclist, maratonist cu acte-n regula, fotograf de concerte si, mai nou, daily vlogger!

Latest articles

Related articles

2 Comments

Leave a reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.